Părerile românilor sunt împărţite când vine vorba despre viaţa trăită în regimul comunist, când România era condusă de dictatorul Nicolae Ceauşescu. Majoritatea regretă acele vremuri şi sunt nostalgici, rememorând cu drag momentele trăite în acei ani. Vorbesc frumos despre stabilitatea locului de muncă, de locuinţele primite de la regim, despre manifestările organizate de marile sărbători, despre defilările omagiale urmate de mici, bere şi distracţii la iarbă verde. Vor să uite însă că eram un popor izolat, nu puteam trece graniţa decât în condiţiile stabilite de Securitate, care de altfel erau stricte şi părtinitoare, că libertatea cuvântului era aspru îngrădită, că ,,ochii albaştrii” ne urmăreau pretutindeni, la coile de la magazine, la spital, la şcoală, pe stradă, în parc sau chiar acasă, că alimentele erau raţionalizate, programele tv reduse la 2 ore pe zi, curentul electric se furniza cu program, că maşină sau televizor nu putea avea oricine, biserica era interzisă şi lista poate continua. La polul opus se situează românii care nici nu vor să-şi mai amintească de acele vremuri şi critică viaţa trăită în regimul comunist şi pe semenii lor nostalgici. Înainte de evenimentele din decembrie 1989 Ziua Naţională se sărbătorea la 24 August, dar sărbători naţionale erau şi de 1 Mai şi de ziua de naştere a dictatorului Nicolae Ceauşescu. Erau festinuri naţionale la care românii erau duşi forţat, iar nimeni nu se împotrivea. La tribunele montate pentru ,,mai marii” oraşelor se proţăpeau toţi, de altfel pe unii îi regăsim şi astăzi în funcţii importante ale ţării. Despre actul de la 23 august 1944 din România, s-a scris foarte mult, dar s-au ascuns, cu destulă abilitate, poporului român, unele adevăruri ale acestui act şi implicaţiile lui, în majoritate nefaste pentru România. S-a trecut cu vederea în mod deliberat situaţia militară a României în primăvara şi vara anului 1944, nu s-a spus nimic poporului român despre marea trădare de la Iaşi, din 20 august 1944, a comandantului Armatei a 4-a, general de Corp Armata Mihai Racoviţă, savârşită în strânsă legătura cu Casa Regală şi cu Partidul Comunist; au fost prezentate în mod denaturat situaţia militară a României de dinainte de 23 august 1944, precum şi tratativele diplomatice ale guvernului Antonescu de la Cairo şi Stockholm, iniţiate încă de la sfârşitul anului 1943, ca şi despre rezultatele acestora. Nu s-a suflat o vorbă despre manevrele cercurilor palatului de sabotare a acestor tratative şi nu s-a spus până acum nimic despre conspiratia Casei Regale şi a P.C.R. pentru arestarea lui Ion Antonescu şi a guvernului său. Încă din noiembrie 1942, în trenul ce-l aducea spre Bucureşti de la o întrevedere cu Hitler, Antonescu a făcut o declaraţie senzaţională: ,,Germania a pierdut războiul, trebuie acum să ne concentrăm să nu îl pierdem pe al nostru”. În dimineata zilei de 23 august 1944, Antonescu aştepta răspunsul de la Stockholm, pentru a semna armistitiul cu URSS. În aşteptarea răspunsului, el a cerut scrisori de la Maniu şi Brătianu, pentru susţinerea armistiţiului. Între timp, de la Stockholm a sosit la Ministerul Afacerilor Externe acceptarea sovietică la propunerile româneşti de armistiţiu. Telegrama în loc să-i fie înmânată lui Antonescu, Grigore Niculescu-Buzesti, participant la conjuraţie, o înmânează Regelui. În situaţia dată, Regele, fără să vorbească despre telegramă şi implicat în complot alături de comunişti, le comunică lui Maniu şi Brătianu că va intra în acţiune şi va face singur armistiţiul, fiind sătul de tutela lui Antonescu. Deşi Mareşalul Antonescu nu a primit telegrama aşteptată, a mers totuşi la Palat şi acolo… a fost arestat. La ora 22.00, în ziua de 23 august, prin Comunicatul Regelui Mihai, s-a ordonat încetarea focului între trupele române şi cele sovietice, dar, pentru că armistiţiul cu sovieticii nu era semnat, ruşii au continuat să captureze militarii români. Aşa au luat drumul Siberiei circa 175.000 de militari români, 40.000 dintre acestia au fost internati în lagarul de la Bălti din Basarabia, unde au murit de foame sau de frig, de boli sau au fost executaţi de comisari basarabeni din Armata sovietică, între ei numarându-se şi maiorul Alexandru Bârlădeanu. Aşături de cei circa 175.000 de militari români care au luat drumul lagarelor sovietice de prizonieri dupa 23 august 1944, au mai fost deportaţi în URSS peste 20.000 de alţi români şi 72.000 de români de etnie germană. În decurs de un deceniu si jumătate, după 23 august 1944, România a fost furată de către ruşi de cel puţin trei miliarde de dolari, în locul celor 300 de milioane impuse prin armistitiu dictat de Moscova. Prin nesemnarea armistiţiului şi capitularea necondiţionată, România şi-a pierdut definitiv libertatea, i s-a refuzat statutul de ţară cobeligerantă, deşi a fost a patra putere militară participantă la înfrângerea Germaniei fasciste. Puţini dintre români mai sunt interesaţi astăzi de această pagină de istorie naţională. Astăzi se sărbătoreşte Ziua Naţională a României la 1 Decembrie, zi stabilită prin lege organic în 1990 şi stipulată în Constituţia votată în 1991. La 1 Decembrie 1918 Marea Adunare de la Alba-Iulia votează unirea Transilvaniei cu România, totodată cerându-se un singur stat naţional. Cu toate acestea, primul pas a fost făcut, de fapt, între 21 noiembrie-4 decembrie 1918. când Sfatul Ţării din Basarabia a proclamat Republica Democratică Moldovenească. Apoi, la 24 ianuarie se adoptă declaraţia de Independenţă. Adunarea Naţională de la Alba Iulia a adoptat o rezoluţie în care este atestată unirea tuturor românilor din Transilvania şi Banat cu România. La 1 decembrie 1918, politicianul Vasile Godiş a citit rezoluţia Unirii: „Adunarea naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Țara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureş, Tisa şi Dunăre.” Legea Unirii a fost ratificată prin decret de lege, la 11 decembrie 1918 de cãtre regele Ferdinand, fiind votatã de Adunarea Deputaţilor în şedinta din 29 decembrie 1919. 1 decembrie nu a fost singura zi naţională. Între anii 1866-1947, 10 mai a fost considerată sărbătoarea şi ziuna naţională a României, deoarece Prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus în ziua de 10 mai 1866 jurământul în faţa adunării reprezentative a Principatelor Române Unite. În amintirea acestui eveniment, la 10 mai 1877, Carol a proclamat în faţa parlamentului independenţa României. Monitorul de Făgăraş a stat de vorbă cu cititorii despre Ziua Naţională a României. O parte dintre părerile lor sunt redate în rubric ,,Vocile Ţării Făgăraşului”.
Florin Cocoş, 64 ani, Victoria
- ,,Ziua de 23 august a fost cea mai importantă sărbătoare comunistă. În fiecare an, în data de 23 august, sărbătoaream ziua naţională. Mergeam la râu şi încingeam grătarele. Acum nu se mai face nimic, nici nu se mai ştie în ce dată se sărbătoreşte ziua naţională. Pe vremea comunismului de ziua naţională aveam liber şi toată lumea sărbătorea. Îmi amintesc cu drag de această perioadă. În 23 august 1984 am participat la un spectacol organizat la Sumernă, unde era o platformă betonată pentru astfel de evenimente. Era frumos, cântam, dansam şi ne distram. Pe vremea răposatului am trăit mai bine, deşi nu aveam voie să discutăm politică. Acum avem multe drepturi pentru că trăim într-o ţară democratică, dar degeaba, nimeni nu ne ascultă, nu suntem băgaţi în seamă. Comuniştii nu ne-au dezamăgit aşa cum ne dezamăgesc cei care sunt astăzi la putere”.
Ion Eleonora, 74 ani, Victoria
- ,,Ziua naţională a României înainte de 1989 era sărbătorită în data de 23 august. Semnificaţia acelei zile era eliberarea de sub jugul fascist. A fost ziua sfântă a dreptăţii naţionale, a dreptăţii sociale. De ziua naţională întreaga ţară sărbătorea împreună cu familia. Îmi amintesc cât de frumos era în zona de agrement denumită ,,Heleşteu”. Ne plimbam pe lac cu hidrobicicleta, mâncam mici, prăjituri şi bere. Era o altfel de viaţă, oamenii se distrau, erau prietenoşi, dar acum a apărut invidia între prieteni şi vecini. Nu mai e nimic ce a fost şi regret perioada respectivă”.
Constantin Muraru, 71 ani, Victoria
- ,,După război, ziua de 23 august a devenit ziua naţională a României şi era sărbătorită cu mare fast, an de an. În cinstea acestei zile, se organizau parade militare şi spectacole omagiale. Nu am participat niciodată la parade şi spectacole, însă sărbătoream ziua naţională. Împreună cu colegii mergeam la cabana ,,Fata Pădurii” şi organizam petrecere câmpenească, unde făceam mici şi beam bere. Au fost vremuri frumoase, am trăit mai bine”.
Octav Constantin, 85 de ani, Victoria
- ,,Ziua de 23 august era ziua naţională pe vremea comunismului şi nu o vom uita niciodată. Era o zi specială de mare sărbătoare. La Bucureşti se organiza un spectacol omagial în cinstea dictatorului Nicolae Ceauşescu. Totul era bine pus la punct, se făceau repetiţii şi apoi pe stadionul 23 august din Bucureşti se desfăşura evenimentul. Pe plan local, fiecare familie petrecea. De regulă mergeam la râu sau la cabana ,,Fata Pădurii”. Acum de ziua naţională stăm în casă şi ne uităm la televizor, nu mai are acelaşi farmec cum era pe vremea comuniştilor”.
Claudia Trâmbiţaş, 42 ani, Victoria
- ,,Ziua naţională din vremea comunismului era 23 august. Din ce îmi amintesc era o zi specială. Împreună cu familia mergeam la cabana ,,Fata Pădurii”, unde mâncam mici şi apoi ne jucam lângă râu. De ziua naţională se organizau festivităţi închinate conducătorului, Nicolae Ceauşescu. Aceasă zi semnifica ziua eliberării de sub jugul fascist”.
Ionuţ Burlea, 30 ani, Făgăraş
- ,,Din câte ştiu ziua naţională pe vremea comuniştilor se sărbătorea în data de 23 august. Această zi semnifica eliberarea de sub jugul fascist. Nu am trăit pe vremea comuniştilor, pentru că m-am născut în luna ianuarie 1989, dar am citit şi am văzut materiale publicate despre perioada respectivă. Oamenii erau obligaţi să participe la paradele organizate în cinstea conducătorului iubit, cel cu 4 clase. După manifestarea organizată la Bucureşti, unii mergeau la grătare, iar clasa muncitoare pleca acasă cu burţile goale. Acum, deşi trăim într-o ţară democrată nimic nu s-a schimbat. Am ajuns mahalaua Europei din cauza politicienilor şpăgari până în măduva oaselor”.
Radu D. 75 ani, Făgăraş
- ,,Nici nu vreau să mai aud de vremea comuniştilor. La începutul lunii august eram obligaţi să face pregătiri pentru manifestarea de la Bucureşti. Pe stadionul 23 august ne strângeam mii de oameni din toată ţara pentru această sărbătoare. Mulţi plâng după această perioadă, dar au uitat cât de greu a fost, primeam pe cartelă o bucată de pâine şi câteva ouă”.
Delia Dera, 18 ani, Arad
- ,,M-am născut în data de 25 august 2001 şi nu cunosc istoria din perioada comunistă. Nu ştiu când se organiza ziua naţională a României. De la mama am aflat o parte din istoria comuniştilor pentru că mereu îmi povesteşte cum se trăia pe vremea respectivă. Deşi eram o ţară izolată, din ce mi-a spus mama, se trăia mai bine”.
Dumitru P., 70 de ani
- ,,Ziua naţională a României înainte de 1989 era sărbătorită în data de 23 August. Pe vremea respectivă eram la Sibiu şi făceam defilare cu steaguri în mâini. După programul de defilare începea distracţia, mici, bere şi voie bună. Aşa sărbătoream ziua naţională. Acum de 1 Decembrie nu se mai întîmplă nimic. Nu regret perioada aceea pentru că eram ţinuţi ca într-un lagăr, dar trebuie să recunoaştem că toată lumea o ducea mai bine. Acum, copiii au plecat peste hotare unde s-au realizat pentru că la noi în ţară nu au niciun viitor”.
Dumitru Niţu, 65 ani, Făgăraş
- ,,Ziua naţională a României, înainte de 1989, a fost 23 August. O zi de relaxare şi de voie bună. Acum după 30 de ani de la căderea comunismului am ajuns să regretăm perioada respectivă. Înainte de 1989 magazinele erau aproape goale pentru că alimentele erau cu raţia, dar acum magazinele sunt pline şi nu sunt bani”.