Site icon Monitorul de Făgăraș

Cronica vorbirii de prof. Liviu IOANI: Un epigramist din Şoarş

Ca şi necunoscut prin părţile noastre, Ion Calboreanu a fost poet, folclorist, autor de epigrame şi literatură pentru copii, profesor de limba română la licee prestigioase din Târgovişte. S-a născut pe 28 octombrie 1909 în comuna Şoarş de lângă Făgăraş, a urmat liceul la Sighişoara, apoi Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. Din 1934 s-a stabilit la Târgovişte, unde a predat limba română la Liceul ,,Ienăchiţă Văcărescu”, la Liceul comercial şi la cel industrial. Foarte activ pe plan cultural, şi-a deschis o librărie proprie, a organizat întâlniri cu scriitori, a colaborat la ziare şi reviste. A debutat în 1935 cu  poezie, o nouă carte în 1936, a publicat apoi un ciclu de epigrame şi un volum de povestiri pentru copii ,,Zăpăduţă”. Un volum  de epigrame era pregătit să-i apară şi în 1964 la ,,Editura pentru literatură” din Bucureşti, dar moartea autorului, în septembrie acelaşi an, a zădărnicit proiectul. Câteva mostre din creaţiile oferite spre publicare le-am cunoscut dintr-o scrisoare trimisă de autor editorului Victor Iova, solicitat să dea un verdict în privinţa editării eventualului volum. Informaţiile le-am cules  din lucrarea ,,Corespondenţă  literară”, apărută în 2019, sub îngrijirea  Marianei Iova, la Cluj-Napoca. Epigramele sunt creaţii satirice scurte, în versuri, ce dovedesc prezenţă de spirit şi haz, nelipsite, precum vom vedea, autorului originar din Şoarş.

Se împlinesc în această toamnă (2019), 55 de ani de la trecerea la cele veşnice a lui Ion Calboreanu. Şi 110 ani de la naştere. (Prof. Liviu IOANI)

Exit mobile version