Site icon Monitorul de Făgăraș

Vocile Ţării Făgăraşului: Carnagii pe şoselele din România

 

 

Pe şoselele din România  se pierd vieţi în fiecare zi. DN1 este în topul şoselelor din ţară unde se petrec zilnic evenimente rutiere   soldate cu morţi şi răniţi.  Oamenii mor, familiile îşi îngroapă morţii, poliţiştii cercetează, dar autorităţile statului nu  fac investiţii în autostrăzi şi drumuri. De 30 de ani s-au cheltuit bani pe proiecte şi studii, dar infrastructura este aceeaşi. Pentru conducerea ţării, judeţelor, oraşelor, municipiilor contează mai mult  festivalurile aducătoare de voturi decât   investiţiile în infrastructură. Pe tronsonul Braşov-Sibiu de pe DN1 se produc zilnic accidente rutiere, majoritatea dintre ele cu morţi şi pagube materiale considerabile.  Făgărăşenii critică  instituţiile responsabile cu acest tronson de drum naţional, dar în egală măsură  pe şoferi şi pe poliţişti. Ei consideră că sancţiunile pentru conducătorii auto implicaţi în evenimente rutiere produse din vina lor trebuie să fie mult mai aspre. Dintre cauzele enumerate de făgărăşeni care duc la accidentele rutiere  sunt: neatenţia la volan, vorbitul la telefon, nerespectarea indicatoarelor rutiere, depăşirile riscante, viteza, maşinile cu mulţi cai putere, lipsa experienţei, dar şi uşurinţa cu care se obţine permisul de conducere.  Pe de altă parte parcul auto din România este în continuă creştere, la aceleaşi drumuri ca în urmă cu 30 de ani. La  ora actuală se află  în circulaţie 7,63 de maşini la o populaţie de 19,52 de milioane de oameni, se spune într-un studiu al CNAIR.   Şoselele din România  anului 2019 sunt  cele mai periculoase din întrega Uniune Europeană. În  Marea Britanie  îşi pierd viaţa, în fiecare an, pe şosele, 28 de oameni dintr-un million, iar în Danemarca se înregistrează, din cauza accidentelor rutiere, 30 de decese la milionul de locuitori.
La polul opus sunt ţările din Estul Europei, în care şoselele sunt foarte nesigure. De fapt, dintre toate statele UE, traficul este cel mai nesigur în: Romania (unde se înregistrează anual, din cauza accidentelor, 96 de decese la milionul de locuitori) si în Bulgaria (care raporteaza 88 de decese cauzate de accidente la milionul de locuitori). În România  situaţia ramâne dramatică, în condiţiile în care 5 oameni mor zilnic în accidente rutiere. Întrebarea este: cine e de vină pentru carnagiul de pe şoselele României? Autorităţile susţin că ar fi vorba despre şoferii indisciplinaţi care apasă excesiv pedala de acceleraţie. Directorul executiv al Asociaţiei Pro Infrastructură (API), Ionuţ Ciurea, spune că  starea proastă a drumurilor, semnalizarea rutieră ineficientă şi educaţia rutieră precară. Potrivit Institutului Naţional deStatistică, reţeaua de drumuri din România se întindea, la începutul anului trecut, pe aproape 87.000 de kilometri, dintre care doar o cincime erau drumuri naţionale, din care aproape jumătate ar trebui reparate. În plus, avem încă drumuri naţionale de pământ, dar şi o mulţime de drumuri judeţene a căror stare îi pune în pericol pe şoferi. ,,Este nevoie de investiţii de sute de milioane de euro în construcţia de centuri ocolitoare ale oraşelor. Aceste şosele sunt necesare pentru că preiau traficul greu, reduc aglomeraţia şi riscul de accidente. Chiar şi pe drumurile noi care se fac, se montează indicatoare rutiere greşite, care induc în eroare. Avem nevoie de marcaje rutiere, atât pe drumurile aflate în administrarea Companiei de Drumuri, cât şi pe cele administrate de consiliile judeţene.  Sigur, e uşor să dai vina pe şoferul care merge cu viteză mare. Dar nu te intrebi, ca autoritate, de ce merge respectivul şofer prea repede? Poate că s-a săturat să stea în spatele tirului (caz in care e nevoie să decongestionezi traficul) .  Dar din cauză că nu ne-am ocupat şi de aceste lucrări mici, am ajuns unde suntem astăzi: pe primul loc în UE la numărul de accidente mortale”, a declarat pentru Ziare.com Ionuţ Ciurea, directorul executiv al Asociaţiei Pro Infrastructura. Monitorul de Făgăraş a stat de vorbă cu cititorii, iar opiniile lor sunt redate în rubrica  ,,Vocile Ţării Făgăraşului”.

Dorin Hampu, 63 ani, Făgăraş

Emil Lucian, 70 ani, Făgăraş

Cozan Nicolae, 76 ani, Crihalma

Grancea Ștefan Gabriel, 34 ani, Braşov

Iuliana Bogdan, 47 ani, Făgăraş

Cozan Dumitru, 30 ani, Constanţa

Negrea Constantin, 34 ani, Covasna

Maniliuc Adrian, 61 ani, Făgăraş

Tătaru Ioan, 66 ani, Victoria

Dumitru Stanciu, 57 ani, Victoria

Constantin Dumitru, 71 ani, Victoria

Exit mobile version