Site icon Monitorul de Făgăraș

Vocile Ţării Făgăraşului: ,,Preşedintele trebuie să fie foarte apropiat de poporul român”

 

 

Duminică, 24 noiembrie 2019, românii sunt chemaţi din nou la urne pentru a-şi alege preşedintele. În turul II al alegerilor prezidenţiale sunt doi candidaţi, cei care au obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin, Klaus Werner Iohannis susţinut de PNL şi Viorica Vasilica Dăncilă susţinută de PSD. În urma numărării voturilor la primul tur de scrutin rezultatele oficiale au fost următoarele:

După 1990 au fost organizate  8 alegeri prezidenţiale care au desemnat  4 preşedinţi, Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu şi Klaus Iohannis. Cu fiecare mandat, prezenţa românilor la vot a scăzut.  Un istoric al prezenţei la vot pentru alegerile prezidenţiale  arată în următorul mod:

 

Doina Motoc, 68 ani, Făgăraş

,,Am fost  şi voi merge la vot. Unul dintre candidaţi mă reprezintă. Este o obligaţie a fiecărui cetăţean să meargă la vot pentru că se decide într-un fel soarta noastră. În concepţia mea, preşedintele României trebuie să fie foarte apropiat de poporul român şi să nu facă diferenţe între partidele politice pentru că toţi suntem români, iar preşedintele trebuie să ne reprezinte. Suntem în Uniunea Europeană, iar  din punctul meu de vedere este foarte bine că ne aliniem cu celelalte state, însă nu trebuie să ne lăsăm să pună opinca pe noi. Dacă te duci în străinătate, râvnesc la ceea ce se găseşte acolo şi ceea ce găsim aici, mă refer numai la produse şi la calitate, ca să nu mă refer la sistemul de sănătate şi instituţii de învăţământ. Nu am ieşit din ţară decât de câteva ori, dar mi-a plăcut ce am văzut şi aş vrea să regăsesc aşa ceva şi la noi în ţară. Mă doare foarte mult că de 30 de ani este tot o vrajbă între preşedinte şi guvern. De dragul poporului român ar trebui să lase la o parte partidele politice. Din 1990 şi până în prezent toate partidele politice au avut răfuieli între ele. Trebuie să se ajungă la un compromis, încât să nu mai fie pus poporul român la mijloc şi să suportăm ceea ce am suportat de 30 de ani şi să ajungem să regretăm vechile conduceri. Este adevărat că noi, pensionarii,  am putea fi mulţumiţi că ne-au crescut pensiile şi mai sunt promisiuni de creştere, dar trebuie să ne gândim şi la generaţiile care vin după noi, la nepoţii noştri. Am copii care lucrează în ţară şi copii care lucrează peste hotare, cei care au rămas aici s-au realizat mai bine ca cei care lucrează peste hotare, dar nu e suficient. Copiii care au rămas  în ţară  spun că dacă ar fi să o ia de la capăt, sigur ar pleca peste hotare. Aici sunt multe piedici şi obstacole din cauza birocraţiei. În supermarket-uri mereu trebuie să stăm la coadă la caserie pentru că nu sunt suficienţi angajaţi. De ce străinii nu ne respectă în ţara noastră? Recomand românilor să meargă la vot, iar preşedintele să ţină pasul cu Europa  pentru că altfel nu se poate, suntem într-o familie europeană”.

 

Mariana Șandru, profesoară, 57 ani, Făgăraş

,,Preşedintele ţării trebuie să ne reprezinte din punct de vedere istoric, cu toată încărcătura trecutului, din punct de vedere aspiraţional, să ne materializeze visurile şi dorinţele, dar în special de a ne aduce copiii înapoi acasă. Din păcate, niciunul dintre candidaţi nu mă poate reprezenta. Sunt profesoară de fizică şi chimie şi voi merge la vot, dar nu acord credit la niciunul. Aş dori ca  preşedintele ţării să aibă tăria de caracter a lui Vlad Țepeş, credinţa lui Brâncoveanu, inteligenţa lui Iuliu Maniu, însă după 1990 nu am întâlnit niciun candidat care să aibă aceste calităţi. Sunt români cu multe calităţi, dar aceştia nu ies în faţă. Ar trebui să ne încurajăm oamenii valoroşi să iasă în faţă să ne reprezinte”.

 

Maria Ganea, 67 ani, Făgăraş

,,Am fost la vot şi voi merge. Unul dintre candidaţi mă reprezină, deşi regret perioada dinainte de 1989. Pe vremea lui Ceauşescu era mult mai bine, trăiam mai bine, fiecare aveam casă şi loc de muncă. Am colegi care au muncit 35 de ani şi au o pensie minimă de 700 de lei. Nu poţi trăi cu 700 de lei pe lună. Persoanele respective nu îşi permit să-şi cumpere medicamente. Nu mă pot plânge avem o pensie bună, dar mă gândesc şi la viitorul   nepoţilor mei”.

 

Adriana Nan, 61 ani, Făgăraş

,,Preşedinţele României trebuie să se gângească la pensionari,  la lumea de jos. Acesta are mai multe atribuţii, de a conduce ţara, de a respecta legile şi să aibă grijă de pensionari. Din cei 14 candidaţi, cel  cu care am votat se află  în turul II”.

 

Marta Surdu, 74 ani, Făgăraş

,,Preşedintele României trebuie să fie vertical, să nu fie influenţabil şi să fie drept. În ultimii 30 de ani nu a fost un preşedinte care să îndeplinească aceste calităţi. Acum unul dintre cei doi candidaţi mă reprezintă şi îmi dă speranţe. Românii trebuie să meargă cât mai mulţi la vot. Acesta este un drept, iar noi, ştim să ne cerem aceste drepturi”.

Mărioara Moldovanu, 69 ani, Făgăraş

,,Am fost şi voi merge la vot. Preşedintele ţării trebuie să fie mai înţelegător cu pensionarii. Toate preţurile cresc şi pensiile nu au mai crescut. Mă rog să avem sănătate că ne vom descurca şi cu pensii mai mici şi cu pensii mai mari. Am încredere în  unul dintre candidaţi şi sper să câştige alegerile”.

Petre Gheorghe, 66 ani, Victoria

,,Am fost la vot duminică, 10 noiembrie,  2019,  şi voi merge şi în turul II pentru că este dreptul nostru să ne alegem preşedintele. Au fost mulţi candidaţi, iar pe unii nu i-am cunoscut, nu am auzit nimic despre ei. Din cei doi candidaţi, unul mă reprezintă şi am încredere în deciziile acestuia. În perioada următoare sunt convins că tinerii plecaţi peste hotare se vor întoarce acasă, lângă părinţi. După 30 de ani, cred că este timpul ca românii să trăiască mai bine”.

Maria Șandru, 71 ani, Victoria

,,Unul dintre cei doi candidaţi mă reprezintă şi sper că va ajunge preşedinte. Acestă persoană se gândeşte la pensionari. După părerea mea preşedintele trebuie să fie alături de români şi să iubească patria şi mai mult să ne reprezinte. Sper ca toţi românii să iasă la vot”.

 

Exit mobile version