Site icon Monitorul de Făgăraș

,,Cetăți și biserici fortificate“, film documentar prezentat la Muzeul Țării Făgărașului

 

https://youtu.be/SF5OKFhWHNw

 

Vineri, 29 noiembrie  a.c., începând cu ora 16.00,  a avut loc, la Muzeul Țării Făgărașului ,,Valeriu Literat“, proiecţia  filmului documentar ,,Cetăți și biserici fortificate“ în regia lui Constantin Păun și scenariul scris de Raluca Jurcovan, consultant etnografic Elena Băjenaru. Evenimentul s-a desfășurat în Turnul Thomory al Cetății Făgărașului, la etajul al II-lea.

Filmul reconstituie o parte a istoriei noastre locale din Țara Făgărașului sau Țara Oltului. Fără comunitatea săsească, cultura și civilizația adusă de acești coloniști din părțile Rinului și ale Flandrei, fără doar și poate că istoria noastră era cu mult mai săracă. Comunitatea săsească a dat Țării Făgărașului o latură aparte, contribuind la cosmopolitismul prin care Făgărașul a fost recunoscut în istoria noastră. Subiectul documentarului l-a constituit biserica cisterciană din Cârța, apoi bisericile de la Ungra, Cincu, Șoarș, Ticușul Vechi și Cincșor, toate cu o istorie aparte. Cetatea Făgărașului nu a lipsit din film și a fost prezentată ca o emblemă a istoriei  făgărășene. Aici și-au avut reședința principesele, iar Sala Tronului a primit soliile ambasadelor occidentale și ale Imperiului otoman. Ochiul privitorului a fost încântat de stilurile gotic și romanic, absidele, coloanele, zidurile și turnurile de apărare ale acestor biserici, precum și poveștile comunităților din interiorul lor. Filmul este foarte prețios din punct de vedere arheologic dar și al etapelor istorice, mai ales pentru istoria religioasă care s-a conformat marilor schimbări intervenite pe plan european în cadrul Reformei. Bisericile săsești, cu hramuri și decoruri ale confesiunii romano-catolice, au trecut ulterior la religia luterană sau Evanghelică. Umanistul brașovean Johannes Honterus a avut un mare rol în această schimbare. Manifestările culturale inițiate în cadrul Muzeului Țării Făgărașului continuă în acest sfârșit de an.

,,Împreună cu Școala din Șinca Nouă vom derula un proiect cultural interesant intitulat ,,Pictura pe sticlă“ și care constă într-o expoziție de icoane realizate de elevii școlii, iar vernisajul va fi organizat la jumătatea lunii decembrie. O altă noutate este faptul că turiștii pot admira noile vitralii care prezintă blazoanele principilor Transilvaniei, stăpânitori ai Cetății. Primul blazon îi aparține lui Ștefan Mailat, voevodul cetății, iar cel de-al doilea îi aparține principelui Gabriel Bethlen. Mai urmează să fie reconstituite alte trei. Vitraliile sunt lucrate din sticlă de murano, sticlă manuală și cristale“ a spus Elena Băjenaru. (Ștefan BOTORAN)

 

Exit mobile version