Site icon Monitorul de Făgăraș

Înghesuială la plata dărilor locale, la Victoria. Peste 300 de localnici în prima zi

 

Contribuabilii din Victoria s-au înghesuit să-şi plătească dările la bugetul local încă din prima zi din anul 2020 când s-a deschis casieria  primăriei. UAT Victoria a încasat la bugetul local  în prima zi de lucru nu mai puţin de  33.000 lei.  Cei mai harnici contribuabili au fost  pensionarii, cei  care an de an formează coadă la casierie  în primele zile  ale anului. Deşi reducerea de 10 % a cuantumului taxelor şi impozitelor este valabilă până la sfârşitul lunii martie, persoanele vârstnice ţin să-şi  plătească dările  în primele zile din noul an.   Prima zi de colectare a taxelor şi impozitelor locale a fost, luni, 13 ianuarie 2020, începând cu ora 10.00. Casieria de la Serviciul taxe şi impozite locale este deschisă de luni până joi de la 8.00 până la 16.00, iar vineri de la 8.00 la 12.00.

În primele zile, coadă la casierie

În prima zi din 2020  la casieria Primăriei Victoria s-au prezentat 322 de persoane şi s-a încasat 33.000 de lei. Primul plătitor din 2020  a fost un tânăr care şi-a achitat  impozitul pentru maşină. Coadă la casierie s-a format  şi în ziua de marţi, 14 ianuarie 2020,  când s-au înregistrat peste două sute de persoane care şi-au achitat integral impozitele şi taxele locale, astfel la buget s-au colectat peste 30.000 lei.  Persoanele care îşi achită taxele şi impozitele pentru anul 2020 au obligaţia, acolo unde este cazul,  să plătească  şi datoriile restante.  Prioritare sunt, conform prevederilor legale, amenzile care trebuie achitate  îmaintea taxelor şi impozitelor.

10 % reducere până în data de 31 martie 2020

Plata dărilor faţă de bugetul local se poate face  integral sau parţial. Dacă se plăteşte integral până la data de 31 martie 2020, contribuabilii beneficiază de o reducere de 10% din valoarea totală a impozitelor. Pentru  anul  2020 impozitele şi taxele nu s-au majorat la Victoria, dar conform  Legii 227 din 2015, la valoarea acestora se aplică inflaţia. Taxele şi impozitele locale au fost stabilite în şedinţa din data de 25 aprilie 2019 când s-a emis HCL 59/2019.

,,Nu mă grăbesc, mai am timp până la sfârşitul lunii martie’’

Scutiţi de la plata impozitelor şi taxelor locale

Persoanele cu grad de  handicap sunt scutite de la plata impozitelor pe clădiri şi teren. În Victoria, 96 de persoane beneficiază de scutiri pentru plata impozitului pe clădiri şi teren, alte 41 de persoane sunt scutite de la plata impozitului pentru mijloacele de transport. Şi patru  veterani de război şi 17  persoanele deportate mai beneficiază de aceste scutiri.

 

Exit mobile version