Site icon Monitorul de Făgăraș

Vocile Ţării Făgăraşului: ,,Două tururi de scrutin. Vreau să avem un primar care să facă ceva pentru oraş”

 

 

Anul 2020 este unul electoral în care cetăţenii cu drept de vot îşi aleg primarii, consilierii locali şi judeţeni, dar şi parlamentarii, ei  care vor  decide  soarta ţării  pentru următorii 4 ani.   Dacă ţinem cont de Legea   nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, în data de 7 iunie 2020, cetățenii români aleg reprezentanții în consilii județene, consilii locale și primarii. În data de 29 noiembrie 2020, cetățenii români cu drept de vot își aleg reprezentanții în Parlamentul României. Aceeaşi lege prevede pentru alegerea primarilor, scrutin uninominal, într-un singur tur; pentru alegerea consiliilor locale şi a consiliilor judeţene,  scrutin de listă şi candidaturi independente; preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, precum şi viceprimarii se aleg prin vot indirect, de către consiliile judeţene, respectiv consiliile locale. Numai că  politicienii vor să modifice legislaţia în sensul  de a  se organiza două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor. De asemenea,  se vrea organizarea de alegeri anticipate pentru Parlamentul României. Discuţiile sunt în toi şi nu s-a luat încă o decizie. Totuşi s-a anunţat o şedinţă  comună a celor  două camere ale Parlamentului  pentru  29 ianuarie 2020, pentru angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin. În termen de trei zile după angajarea răspunderii, se poate depune o moţiune de cenzură.  Alegerile locale și parlamentare de anul acesta costă un miliard de lei. Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a declarat săptămâna trecută,  că în bugetul de stat este prevăzut un fond de rezervă de un miliard de lei pentru finanţarea acestora. ,,În buget avem fond de rezervă un miliard de lei tocmai pentru două scrutinuri, pentru alegerile locale şi pentru cele parlamentare. Banii sunt acolo pentru alegeri”, a precizat Cîţu la Palatul Parlamentului.  Pa marginea acestui subiect, partidele politice şi liderii lor se întrec în declaraţii şi se acuză reciproc, unii susţinând alegerile primarilor în două tururi de scrutin, alţii considerând că-i avantajează un singur  tur. Săptămâna trecută s-a ivit pe  scena politică încă un subiect care a atras altă serie de controverse, restricţionarea  dreptului de vot pentru cetăţenii  care dobândesc  viza de flotant cu mai puţin de 90 de zile înainte de data alegerilor. Ce prevede articolul introdus de Guvern în legea electorală: „Persoanele care și-au stabilit reședința în circumscripția electorală cu mai puțin de 90 de zile înaintea datei scrutinului își vor putea exercita dreptul de vot doar în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care au avut reședința sau domiciliul stabilit anterior celor 90 de zile. În acest caz, cetățenii vor vota pe lista suplimentară.”. A sărit  Alianța USR-PLUS  şi contestă modificarea făcută de Guvern.   „O astfel de restricție nu poate fi justificată de fenomenul “turismului electoral” în condițiile în care sistemul electronic de verificare exclude votul multiplu. Un număr foarte mare de cetățeni, studenți, tineri în general, nu vor putea vota la alegerile locale, dacă legea este promovată în forma trimisă de guvern”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Alianța USR-PLUS. Premierul Ludovic Orban a declarat  că PNL nu renunță la interdicția de vot într-o localitate pentru cei care s-au mutat de curând, spunând că liberalii au ajuns la concluzia că propunerea este foarte corectă și că se poate discuta doar asupra perioadei, în loc de 90 de zile să fie 60 sau 45 de zile. În privinţa alegerilor anticipate pentru Parlamentul României s-au vehiculat variante, una ar fi  organizarea lor odată cu alegerile locale. Nici asupra acestora nu s-a căzut la învoială, mai ales că în Constituţia României procedura declanşării alegerilor anticipate este greoaie şi ,,riscantă”  pentru partidele politice. Monitorul de Făgăraş a stat de vorbă cu cititorii  pe marginea alegerilor locale şi parlamentare. Majoritatea dintre făgărăşenii intervievaţi îşi doresc alegerea primarilor în două tururi şi alegeri anticipate pentru parlamentari. În rubrica ,,Vocile Ţării Făgăraşului” redăm câteva dintre opinile făgărăşenilor.

 

Comşa Ioan, 75 ani, Făgăraş

 

Octavian, 55 ani, Sâmbăta de Sus

 

Boeriu Petre Adrian, 37 ani Făgăraş

 

Liliana Stroie, 50 ani, Făgăraş

 

Vasile Jugan, 62 ani, Făgăraş

Noianu Ana, 36 ani, Făgăraş

Dan Gherghel, 54 ani, Făgăraş

Andreea Tibeică, 25 ani, Făgăraş

Maria Bălan, 64 ani, Făgăraş

Lucian Ganea, 62 ani, Victoria

Livia Suciu, 69 ani, Victoria

Mihai Ienea, 48 ani

 

 

 

Exit mobile version