Site icon Monitorul de Făgăraș

Mărturii şi mesaje  care  arată adevărul despre Rezistenţa Anticomunistă

 

Foştii deţinuţi politici au lucrat pe şantierele deschise de comunişti în toată ţara. În condiţii grele şi cu multe lipsuri. Fără hrană suficientă, fără asistenţă medicală, fără tratamente, fără medicaţie, zdrenţuiţi şi flămânzi. Mulţi au murit epuizaţi, din cauza relelor tratamente, a condiţiilor de muncă şi a abuzurilor supraveghetorilor şi a comandanţilor lor. Au construit Canalul, au lucrat în minele de plumb, au lucrat la marile baraje de apă, au adunat stuful din Deltă, au lucrat în fabricile de pe lângă puşcării. Peste tot aveau norme de îndeplinit, aberante şi inumane pentru condiţia lor fizică. Erau aspru pedepsiţi dacă  nu reuşeau să se conformeze. Mulţi au reuşit să lase urme care puteau, peste ani, să ateste că au trecut pe acolo. Zidurile celulelor din închisori  sunt scârjelite cu numele lor. Sunt mii de nume. Unele au fost conservate, dar altele au fost şterse în anii ce au urmat eliberării lor, 1964.  La Aiud sau Jilava,  de exemplu, erau scrise pe pereţii celulelor versurile lui Radu Gyr, acestea fiind o mângâiere pentru toţi deţinuţii. Majoritatea dintre ei  le-au învăţat, citindu-le de pe pereţi. ,,Am învăţat mii de versuri de Radu Gyr şi Nichifor Crainic. Erau scrise pe pereţi. Văruiau pereţii să nu se mai vadă, dar dacă scârjeleam apăreau din nou” spunea Dumitru Moldovan din Lisa.  Şi Ioan Grecu din Şoarş a învăţat versurile lui Radu Gyr în închisoare, iar după eliberare, în 1964, le-a scris din memorie într-un caiet.  Foştii deţinuţi politici din Ţara Făgăraşului au cunoscut chinurile din lagărele şi închisorile comuniste de pe întreg cuprinsul ţării, dar şi din sediile Securităţii unde începeau anchetele. Le-au mărturisit în memorii şi în interviurile date după 1990.

Restaurarea din 1970 a  distrus urmele închisorii din Cetatea Făgăraş

Cetatea Făgăraşului a fost transformată în închisoare  în 1948 pentru elitele ţării, iar  în 1962 a fost desfiinţată.  În interiorul acestei cetăţi au fost închise aproximativ 5000 de persoane, dintre care decedaţi declaraţi au fost 161, dar cu siguranţă au fost  mult mai mulţi.  Existau aici camere de tortură,  de anchetă şi celule mici de detenţie, cu aproximativ 16 paturi fiecare, dar şi o carceră.  Morţii erau scoşi noaptea pe poarta cetăţii şi duşi  într-o groapă comună săpată la marginea cimitirului. Urmele închisorii s-au şters odată cu şantierul de restaurare deschis prin anii ’70, care  a desfiinţat toate celulele şi carcera din Cetate.

Muzeul rezistenţei anticomuniste din Făgăraş, a rămas tot o promisiune

Un muzeu al rezistenţei anticomuniste trebuie înfiinţat în Cetatea Făgăraşului. Din 1990 promisiunile au curs în acest sens, dar nu s-au concretizat.  Despre această pagină de istorie locală  sunt multe mărturii, documente,  fotografii şi chiar obiecte  ale foştilor eroi anticomunişti. Cele mai multe mărturii sunt cuprinse în volumele  intitulate ,,Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”. O listă cu numele celor care au fost implicaţi în lupta anticomunistă din Ţara Făgăraşului a fost alcătuită de Ion Gavrilă Ogoranu, Ion Ilioiu şi Lucia Baki, care este publicată şi completată în ediţia a 3-a a volumului III din această serie. Au fost recuperate şi o serie de obiecte de la supravieţuitorii regimului (1948-1964), dar cele mai multe nu au mai fost păstrate.

Mesaj scris pe un petic de sac de ciment

Recent s-a mai descoperit un document care atestă prezenţa foştilor deţinuţi politici pe şantierele care au edificat sau restaurat clădiri monument din ţară. Echipa care restaurează Cazinoul din Constanța a descoperit mesajul unor deţinuţi politici, care au lucrat în anii 1950 la repararea edificiului. Mesajul a fost scris pe o bucată de hârtie ruptă dintr-un sac de ciment şi a fost  zidit în fereastra scoică dinspre mare a sălii de spectacole. Pe bucata de sac au semnat   14 dintre cei 100 de deţinuţi care au lucrat la renovarea Cazinoului. Edificiul fusese  afectat la acea vreme de bombardamentele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

 

Exit mobile version