Site icon Monitorul de Făgăraș

Rezistenţa Anticomunistă:  Învăţătorul Caţavei Gheorghe, informatorul din Lisa: ,,Trăiască prietenia româno-rusă”

 

Motto:

,,Vouă, scursori ale satelor, care v-aţi făcut unelte ale Satanei pentru a robi pe fraţii voştri, ţineţi minte că drumul pe care târâţi şi pe alţii va fi astupat cu stârvurile voastre. Când vă va suna ceasul, vă va suna şi scândura” (Fragment din Manifestul Grupului Carpatin, 1950)

 

De numele lui Ion Gavrilă Ogoranu este strâns legată lupta anticomunistă din Ţara Făgăraşului.   A fost făgărăşeanul care  a luptat împotriva  regimului comunist în timp ce alţii au aşteptat cuminţi sub papucul sovietic finalul luptei. Unii dintre cei care au semnat pactul cu comuniştii îndrăznesc să spună că Ion Gavrilă Ogoranu şi Rezistenţa Anticomunistă nu sunt susţinute de istorie din lipsa documentelor.   În Ţara Făgăraşului a fost multă suferinţă, sute de familii distruse şi marginalizate. Unii au fost legionari, alţii simpatizanţi ai lor, alţii ţărănişti, alţii fără partid. Toţi au avut în comun acelaşi scop, înlăturarea regimului comunist. La ani distanţă însă se vrea minimalizarea Rezistenţei Anticomuniste, iar luptătorii să nu fie consideraţi eroi. Este o pagină de istorie care nu poate fi ştearsă   nici de Ellie WieseL, nici de IICCMER, nici de INSHR-EW, de nimeni. Un popor trebuie să-şi cunoască istoria aşa cum este ea, iar istoricii au obligaţia s-o scrie fără cenzură.

Informatorii din Ţara Făgăraşului

Au existat informatori zeloşi care au făcut ce au ştiut ei mai bine pentru a-i vinde pe tinerii luptători. În satul Voivodeni, acolo unde a sfârşit Andrei Haşu (Baciu), creierul Grupului Gavrilă, a acţionat Ioan Gălbincea din Sâmbăta de Jos. Un Raport semnat de căpitanul de Securitate, Ion Cârnu, cel mai dur dintre securiştii care au acţionat în satele făgărăşene, şi colonelul Ambruş Coloman prezintă atât modul în care s-a acţionat pentru prinderea  şi împuşcarea lui Andrei Haşu, dar şi cine a fost informatorul. Rămâne întrebarea, de ce şi când  Gălbincea a trecut de partea regimului trădându-şi camarazii?

Cei trei la care face referire Raportul erau: Haşu Gheorghe, Pop Jean, Chiujdea Ioan. În Arhivele CNSAS există şi declaraţia lui Gheorghe Căbuz legată de Gălbincea.

Baciu a fost prins în casa lui Ioan Ramba

La 23 Februarie 1952 era scris procesul verbal în care  era redată prinderea şi împuşcarea lui Andrei Haşu şi semnat de Cpt. Cârnu Ion, cpt. Mezei Gheorghe, lt. Marina Alexandru.  În dimineaţa de 23 februarie, ora 5.00 securiştii au descins la locuinţa lui Ramba Ioan, acolo unde au fost informaţi de Gălbincea că se afla Andrei Haşu.

După ce a fost împuşcat din spate mortal, corpul neînsufleţit al lui Andrei Haşu a fost pus pe o scară şi lăsat trei zile în faţa primăriei din Voivodenii Mici. Lângă el a fost pus şi Ramba Ion căruia i s-a pus în mâini o armă. Scopul acestei inumane acţiuni a fost de a băga groaza în săteni.

Informările lui Constantin Vulcu din Breaza

Un alt informator zelos a fost Vulcu Constantin din Breaza. A scris informări pe bandă rulantă şi a făcut orice pentru a ajuta  Securitatea.

Sprijinitorii  din Voivodeni au fost condamnaţi

Acţiunea Securităţii care a şocat satul Voivodeni a fost uciderea lui Andrei Haşu în grădina lui Ioan Ramba, prin trădarea lui Gălbincea.  Au sprijit însă lupta anticomunistă mai mulţi localnici, iar în gospodăriile lor şi-au găsit loc şi ascunzătoare luptătorii din munţi. Gheorghe Căbuz, ţăran, şi Ioan Râmbeţ, au fost gazde şi i-au sprijinit pe luptătorii din munţi.  Ioan Ramba (Ungheru) în şura căruia a stat ascuns Andrei Haşu care apoi a fost împuşcat, a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă. Ciobanii Gheorghe Ramba (Gheorghioi) şi Gheorghe Ramba (Sotcan) i-au ajutat şi ascuns pe partizani atât acasă cât şi la stânile lor. Familia Drugă, Gheorghe şi Minodora care era sora lui Ghiţă şi Andrei Haşu, i-a sprijinit de asemenea pe luptători.  Tot din Voivodeni a fost arestat Gheorghe Bica în 1958. A fost acuzat de instigare împotriva ordinii de stat, iar Tribunalul Militar Braşov l-a condamnat la 8 ani de închisoare prin sentinţele nr. 706/1958 şi 863/1958. A stat la Securitatea din Braşov după care a fost trimis la închisoarea Codlea şi la închisoarea din Cetatea Făgăraş. S-a întors acasă, la Berivoi, abia în 1963.

Învăţătorul din Lisa a trădat

Câţi astfel de turnători au existat în fiecare sat făgărăşean? Ei s-au făcut răspunzători de moartea unor tineri ai locului, nevinovaţi. Cât de mult şi-au putut urî semenii pentru a-i trimite la moarte? Sau cât de mult au cântărit pentru ei banii şi funcţiile pentru a-şi ucide copiii, fraţii, colegii, consătenii. Gesturile şi faptele lor sunt tot atât de grave precum ar lua ca ţintă trupul nrevinovat al unui copil şi ar trage fără şuvăire. Un  astfel de individ, un trădător, a fost şi învăţătorul din Lisa, Gheorghe Caţavei (Clean). Pentru generaţiile de azi sau viitoare merită publicată integral o notă informativă scrisă de acest dascăl şi formator de caractere, învăţătorul Gheorghe Caţavei din Lisa.

Nota informativă, vol 53, fila 551, semnată de Caţavei Gheorghe

Informatorii din  Ileni şi Râuşor

Un Referat semnat de comandantul postului Ileni, plutonierul major Oncescu aflat în volumul 53 din dosarele ,,Gavrilă”, poate demonstra cine au fost persoanele din acest sat care au acceptat misiunile date de Securitate şi care au dus la aflarea familiilor şi persoanelor care i-au ajutat pe  luptătorii din munţi. Aparţinea de postul Ileni şi satul Râuşor de unde şi-au însuşit misiunea de informatori Roşca Vichente, Ţipu Ioan şi Roşca Ioan.

La procesul  care l-a avut în centru pe profesorul universitar Volcinschi de la Cluj şi care  s-a desfasurat la Cluj în perioada 15-18 mai 1957, completul de judecata fiind de la Tribunalul Militar Regiunea a III-a Cluj, a fost judecat şi condamnat Corneliu Ursu. Acesta a vorbit despre  Ion Albu din  Voivodeni şi el inculpat.

,, Despre acest ins pot  spune că  este o javră.  Nu-l învinovăţesc pentru ceea ce a făcut pentru că nu se putea trece prin Securitate fără să se spună ceva, cât de cât, securiştilor. Cei care refuzau categoric sau mureau sau înebuneau. A fost condamnat  la 8 ani, dar nu a executat niciun an. A rămas la dispoziţia Securităţii şi i-a convenit să fie omul de bază al comuniştilor. Era introdus de securişti în celulele deţinutilor pentru a obţine informaţii şi folosea numele diferiţilor deţinuţi. Traieste în Cluj si se pare ca a terminat totusi medicina“ a relatat cu ani în urmă  profesorul Corneliu Ursu. Aceleaşi cuvinte le-a avut şi despre colegul lui Matei Bucureci din Cârţişoara-Streza, devenit informator. Va urma. (Lucia BAKI)

 

 

 

Exit mobile version