Pentru sărbătorile de iarnă, Grupul vocal  ,,Fiii Făgărașului” , coordonat de Constantin Cârstea, lansează un nou proiect în colaborare cu artistul și cunoscutul interpret făgărășean George Rotaru.  După programul de cântece patriotice dedicat Zilei Naţionale, 1 Decembrie, lansat în mediul on line, membrii grupului aduc  făgărăşenilor urări de Crăciun prin tradiţionalele colinde. Noul grup înființat în spațiul cultural făgărășean își dorește, aşa cum susţin membrii săi, să ducă mai departe tradițiile autentice ale Țării Făgărașului. În proiectul de faţă grupul va lansa, tot în mediul on line,  trei colinde. Filmările au avut loc la muzeul satului Rucăr vineri, 18 decembrie 2020.

  •  Este vorba despre  o veche colindă specifică satului Rucăr, ,,Cincea-n casă după masă”, pe care ceata de feciori o cântă în fiecare casă în Ajun de Crăciun.
  •   ,,Ziurel de ziuă”, o altă colindă interpretată de Gheorghe Grecu şi  George Rotaru, în memoria rapsodului popular al satului Rucăr, Ioan Leluţiu, ,,Nelu lu’ Tei”. Fiica lui Ioan Leluţiu, Cristina, s-a alăturat în acest proiect de colinde grupului vocal ,,Fiii Făgăraşului”.
  •   ,,Noroc să deie Dumnezeu”, o urare făcută în mod special de  George Rotaru pentru toți făgărășenii.

,,Am ales satul Rucăr  pentru  filmări pentru a marca  aportul adus  în istoria culturii făgărășene a artiștilor cunoscuți de muzică populară, precum Rodica Gemănu și a personalităților pe care le-a dat Rucărul de-a lungul vremii. Pe de altă parte am vrut să evidenţiem  importanța colindei, acel gen arhaic de cântec prin care poporul român a venit în contact nemijlocit cu învățătura creștină. Colinda a constituit principala sursă de evanghelizare a românilor în vremuri în care numai elita socială știa carte, iar scrisul și cititul nu erau la îndemâna oricui. Colinda s-a perpetuat oral, din generație în generație, ca multe alte cântece din folclorul autentic românesc, și contribuie permanent la îmbogățirea tezaurului tradițional și spiritual al Țării Făgărașului. Acest proiect al nostru  a fost sprijinit de Primăria Viștea și de preotul paroh al satului, Silviu Goga” au spus membrii grupului ,,Fiii Făgăraşului”.  (Ștefan BOTORAN)

1 COMENTARIU

  1. Muzeul satului in Rucar ! Bravo lor! Ma gândesc cu nostalgie la familia Geamăn , părinții Rodicăi Geamăn cu care am fost coleg de clasă. Lavinia Geamăn, o voce de aur!

Dă-i un răspuns lui Dr.Serbu Gheorghe Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here