Site icon Monitorul de Făgăraș

Investiţii în sistemul de alimentare cu apă în comunele Mândra, Recea, Voila, Beclean şi  Făgăraş

 

Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Brașov  s-a aflat pe masa aleşilor locali şi judeţeni care au aprobat în acest sfârşit de an studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici ai proiectului regional finanţat din bani europeni în cadrul programului de finanţare 2014-2020.  Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județele Sibiu și Brașov în perioada 2014-2020 reprezintă o continuare a investițiilor finanțate cu bani europeni prin Programul Operațional Sectorial Mediu 2007 – 2013. Vor beneficia de aceste investiţii mai multe localităţi din  Ţara Făgăraşului.

Vor fi reabilitate aducţiunile de apă şi reţelele  aferente

Aşa cum arată documentaţia proiectului,   se vor reabilita rezervoarele de apă de la Iaşi şi Pojorta, dar se vor construi și unele noi la Iaşi, Dejani şi Toderiţa. Vor fi reabilitați 16,9 km de conductă de aducţiune care furnizează apa potabilă din sursa Pojorta către reţelele operate în localităţile Făgăraş, Beclean, Dridif, Voivodeni şi Ludişor. Proiectul     mai prevede și construirea unei staţii de pompare, reabilitarea a 4,2 km de reţea şi construirea a 15  km de aducţiune de apă care vor asigura furnizarea apei potabile pentru localităţile Săvăstreni, Săsciori, Toderiţa şi Mândra. Totodată, va fi construită o stație de pompare și o aducţiune de apă de 7,77 km, care va deservi localităţile Dejani, Recea, Berivoi şi Gura Văii. Nu în ultimul rând, proiectul prevede și extinderea şi reabilitarea reţelei de canalizare pe o lungime totală de 6,17 km şi reabilitarea Staţiei de epurare a apelor uzate din Făgăraş.

Investiţii de peste 28 milioane de euro

Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 190 milioane de euro, din care valoarea aferentă localităților beneficiare din județul Brașov este de 28.664.171,50 euro. Cofinanțarea asigurată de CJ Brașov ajunge la suma de 538.886 euro (2.626.155,21 lei). De implementarea proiectului se ocupă Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de utilităţi publice pentru serviciul de alimentare cu apă şi canalizare ADI APA Sibiu, structură din care fac parte primăriile din Ţara Făgăraşului.

.Investiţiile  au fost incluse în Master Planul aprobat de Consiliul Judeţean Braşov.

Exit mobile version