Site icon Monitorul de Făgăraș

CL Făgăraş: ,,Majorarea tarifului la salubrizare să fie subvenţionată de la bugetul local”. Lucian Cupu: ,,Dacă Executivul nu găseşte banii necesari, îi spunem noi de unde să-i  ia”

 

Este pentru prima dată în ultimii  4 ani când consilierii locali făgărăşeni prezenţi la o şedinţă de plen au avut în vedere interesul cetăţeanului.  A fost şedinţa extraordinară a CL Făgăraş desfăşurată marţi, 29 decembrie a.c., începând cu ora 10.00, la care au fost prezenţi 13 aleşi locali, dar  au lipsit primarul şi secretarul. Cei 13 consilieri locali au colaborat şi au luat decizii în favoarea cetăţenilor plătitori de taxe şi impozite.

Într-o şedinţă de îndată va fi supus votului  proiectul de hotărâre cu acest conţinut. Dacă actul normativ va fi votat,  înseamnă  că făgărăşenii nu vor scoate din buzunar mai mulţi bani pentru gunoi, ci  tot 9 lei/persoană/lună, atât cât s-a plătit în acest an, iar diferenţa de 5,5 lei, aferentă majorării  tarifului propus de conducerea Salco să fie achitată de la bugetul local.

Din banii făgărăşenilor ar trebui acoperită o sumă lunară de 154.000 lei, dacă se ţine cont de datele prezentate de Primăria Făgăraş, respectiv numărul de abonaţi la Salco, aproximativ 28.000 persoane.

Şedinţă cu scântei

Pe ordinea de zi a plenului s-a aflat aprobarea tarfelor practicate de Salco Serv SA, societate ce aparţine în totalitate CL Făgăraş.  Chiar dacă s-a cerut de către conducerea societăţii  majorarea tarifelor pentru salubrizare pe care să le plătească făgărăşenii în 2021, consilierii locali au luat la puricat toată documentaţia pusă la dispoziţie de companie care susţinea dublarea acestor tarife.  După mai bine de o oră de dezbateri şi discuţii contradictorii dintre consilieri şi reprezentanţii Salco Serv şi ai Primăriei Făgăraş, s-a decis amânarea proiectului de hotărâre în cauză. S-a decis cu 10 voturi   ca într-o şedinţă de îndată programată în următoarele zile, până la sfârşitul anului, ca făgărăşenii să plătească 9 lei/lună/persoană, tariful aferent anului 2020, iar diferenţa până la tariful propus de Salco, 14,5 lei/persoană/lună,  să fie susţinută din bugetul local.  Tot atunci ei vor pregăti un proiect de hotărâre, la propunerea senatorului  Irineu Darău, fost consilier local, privind înfiinţarea unei comisii care să urmărească pas cu pas activitatea Salco Serv şi a conducerii acesteia, directori şi consiliul de administraţie.

Ce au susţinut consilierii locali

rhdr

Exit mobile version