Site icon Monitorul de Făgăraș

Două surori, antrenoare pentru micii handbalişti de la Victoria

 

Copiii înscrişi la secţia de handbal de la Clubul Sportiv Chimia Victoria  au început activitatea sportivă după  pauza cauzată de  pandemie. Luni, 1 februarie 2021, sportivii s-au întors  în sala de sport de lângă stadion unde fac antrenamentele.  Secţia de handbal a fost înfiinţată la iniţiativa fostului consilier local, Timotei Stânea Valentin, care s-a ocupat de organizare şi de atragerea antrenorilor spre club. Încă de la început, iulie 2019, 30 de copii s-au înscris la handbal şi s-au bucurat de prestaţiile antrenoarelor   Florina Petria şi Viorica Dumitrescu. Florina a venit de la CSS Râmnicul Vâlcea unde este antrenoare, iar  Viorica, sora ei, o jucătoare de handbal, sunt voluntare la clubul din Victoria.   ,,Ne bucurăm că am început activitatea sportivă. Ultimul antrenament l-am făcut în luna martie 2020.  După o lungă pauză am hotărât să începem activitatea sportivă şi primul antrenament din acest an a fost luni, 1 februarie 2021. Copiii trebuie să facă mişcare să se dezvolte sănătos.   În vacanţa intersemestrială am  făcut trei antrenamente pe săptămână, luni, miercuri şi vineri, apoi am revenim la un program normal, cu un antrenament pe săptămână’’ a spus antrenorul secund Viorica Dumitrescu. La Clubul Sportiv Chimia Victoria sunt înscrişi peste 100 de copii la cele cinci secţii: fotbal, karate, orientare, şah şi handbal. La secţia de handbal s-au înscris 20 de copii cu vârste cuprinse de la 9 la 16 ani, care au fost împărţiţi pe două categorii de vârstă, de la 9 până la 11 ani şi de la 12 până la 16 ani, iar antrenamentele le fac separat în fiecare zi de sâmbătă.

 

Tradiţie în handbal, la Victoria

În anul 1957 s-a înfiinţat prima echipă de handbal din oraşul Victoria, iar în 1968  a câştigat primul titlu naţional. Profesorul de educaţie fizică, Marian Nicolae, a fost cel care a înfiinţat echipa imediat după ce a fost repartizat ca dascăl la Şcoala Medie Mixtă din Victoria. Rezultatele foarte bune au dus la promovarea a două hadbaliste la echipa naţională a României, Petruţa Boicoianu şi Laura Lupşor, iar alte nouă fete  au jucat în divizia A. Portarul echipei era pe atunci Maricica Moroşanu, iar conducător de joc, Pişcu Georgeta Şandru.

Exit mobile version