Zilele Babelor
Legenda spune că Baba Dochia purta 9 sau 12 cojoace pe care a început să şi le scoată la începutul lunii martie, de unde şi vremea schimbătoare de la începutul acestei luni, dar şi obiceiul de a ne alege o ,,babă”. Tradiţia populară spune că ne alegem ca babă una din aceste zile, de la 1 până la 9 martie, pentru a vedea cum va fi noul an pentru noi. Dacă ,,baba” va fi însorită şi anul nostru va fi bun, însă o zi mohorată prevesteşte un an pe măsură. Tot credinţa populară spune că această perioadă este cea mai capricioasă din tot anul, astfel că zilele însorite de primăvară se pot transforma peste noapte în iarnă târzie. Există însă şi superstiţia că evenimentele meteorologice din ziua respectiă mărturisesc caracterul, sufletul sau personalitatea persoanei care a ales-o drept babă. Ziua de 1 Martie, ziua babei Dochia sau a ,,capului de primavară” arată, conform tradiţiei, cum va fi primăvara şi vara. După încetarea Zilelor Babei, încep Moşii numiţi şi Sfinţi sau Samti. Babele sunt considerate rele, iar Moşii sunt buni.
Legendele Babei Dochia
- Cunoscută şi sub numele de Sfânta Evdochia, Baba Dochia era o soacră rea. De 1 Martie îşi trimite nora la cules de fragi pe munte. După lungi strădanii ea întâlneşte un moşsneag (poate chiar pe Dumnezeu) care îi dă o mână de fragi. Dochia crede că a venit primăvara şi punând pe ea nouă (sau douăsprezece) cojoace urcă muntele împreună cu oile sale. După cele nouă zile (in prezent numite ale Babelor) vremea schimbătoare îşi arată colţii, iar Baba Dochia, surprinsă de ger, îngheaţă împreună cu oile sale. Cu timpul, sloiurule de gheaţă se pietrifică şi pot fi întâlnite sub această formă în Munţii Bucegi, ,,Babele”.
- Se spune că Baba Dochia a avut un fiu care s-a căsătorit împotriva dorinţei ei. Pentru a-şi necăji nora, într-o zi rece de iarnă, i-a dat acesteia un ghem de lână neagră şi a trimis-o la râu să-l spele, spunându-i să nu se mai întoarcă până când lâna nu devine albă. Fata a încercat să spele lâna, dar chiar dacă degetele sale au început să sângereze, culoarea acesteia rămânea tot neagră. De disperare, pentru că nu se putea întoarce acasă la soţul iubit, a început să plângă. Impresionat de durerea fetei, Domnul Isus Cristos i-a apărut în cale şi i-a dat o floare roşie, spunându-i să spele lâna cu ea. Mulţumindu-i, fata a pus floarea în apă, a spălat-o şi a constatat cu uimire că lâna s-a albit. Fericită şi-a îndreptat paşii spre casă, unde nu a fost primită cu bucurie de soacra sa, din contră, auzind povestea fetei aceasta a acuzat-o că Mărţişor ( Iisus) era iubitul ei. După această întâmplare, Dochia a pornit împreună cu turma sa spre munte, fiind convinsă că primăvara venise deja, altfel de unde ar fi putut Mărţişor să aibă floarea? Pe drum şi-a scos rând pe rând cele doisprezece cojoace pe care le purta, până când a rămas fără nici unul. Dar vremea s-a schimbat, iar Dochia a îngheţat.
- O altă variantă a legendei spune că Dochia era frumoasa fată a lui Decebal pe care Traian a vrut s-o ia de soţie pentru a da exemplu romanilor şi a realiza asimilarea populaţiei dacice. Dar Dochia s-a refugiat în munţi şi l-a rugat pe Zamolxis să o transforme în stană de piatră pentru a nu cădea în mâinile duşmanilor. Zeul i-a îndeplinit dorinţa şi a transformat-o în stană de piatră împreună cu turma de oi care o însoţea.