Site icon Monitorul de Făgăraș

Foto. Municipiul Făgăraş sub asediul mocirlei. Străzile şi trotuarele necurăţate de zăpada îmbibată cu apă. Făgărăşenii  se consideră umiliţi de Salco

 

Miercuri, 17 martie 2021, străzile şi trotuarele din Făgăraş erau impracticabile. La tot pasul am întâlnit persoane furioase, care îşi vărsau năduful pe Salco şi pe primar. Şi aveau dreptate. Pe străzi era zăpadă şi apă,  trotuarele erau acoperite cu  zăpadă îmbibată în apă,  iar intersecţiile şi trecerile de pietoni  la fel. Nu aveai  cum să nu înoţi în apă şi zăpadă.

O imagine de coşmar au trăit astăzi făgărăşenii. Iar după cum anunţă  meteorologii, zilele următoare vor fi tot cu precipitaţii.

Tarife da, servicii nu

Când trebuia să se obţină noile tarife pentru serviciile prestate de Salco  a fost mare tam-tam în CL Făgăraş.  Conducerea Salco, Executivul, majoritatea din CL Făgăraş  s-au întrunit  de nenumărate ori până s-au legiferat noile tarife majorate.  În condiţiile în care făgărăşenii au cerut  preţuri mai mici decât cele propuse. Când serviciile Salco lasă de dorit, niciunul dintre acesti factori de decizie n-a mai venit în faţa făgărăşenilor să explice  de ce Salco nu-şi respectă abonaţii. ,,În cursul acestei zile eu n-am văzut nicio maşină sau utilaj de la Salco pe străzi  la deszăpezire” au spus mulţi dintre făgărăşeni.

Tarife fără număr

Aşa cum s-a votat proiectul de hotărâre propus de primarul Făgăraşului, Salco Serv are obligaţia să efectueze  activităţile de deszăpezire pe raza municipiului, care sunt plătite de la bugetul local.  La capitolul ,,deszăpezire”  proiectul propus de primar,  fundamentat de Salco şi votat de  o majoritate a CL Făgăraş  formată în jurul primarului prevede  nu mai puţin de 19 tarife.  Nouă tarife se referă la activitatea de deszăpezire, iar alte 10 la activitatea ,,de veghe”. Fiecare mişcare a veunui utilaj se taxează la oră, la fel cum se taxează aceste utilaje şi în starea ,,de veghe”. Dar să le luăm pe rând aşa cum sunt ele inserate în proiectul de hotărâre aprobat în şedinţa extraordinară a CL Făgăraş desfăşurată la data de 26 februarie 2021.

Tarifele Salco  pentru deszăpezire

Tarife de veghe

Exit mobile version