Site icon Monitorul de Făgăraș

Drumul ruşinii Părău-Grid-Perşani. ,,Pentru a fi practicabil vrem să-l pietruim” spune primarul de la Părău, Ovidiu Ovesea

  Comuna cu aproape toate utilităţile

Încă un drum al ruşinii există în Ţara Făgăraşului. Dacă pentru şoseaua Şercaia- Hoghiz  a fost nevoie de 37 de ani pentru a fi asfaltată, pentru DJ 130B ce leagă Părău de Grid nu se ştie cât va dura până va vedea asfaltul. Sătenii din Grid au cerut primarului Ovidiu Ovesea să rezolve situaţia, fără să ştie că drumul este unul judeţean, iar lucrările necesare cad în sarcina CJ Braşov.  Drumul nu a fost asfaltat niciodată, iar investiţia este una costisitoare.

Primarul comunei, Ovidiu Ovesea, spune că singura soluţie de moment ca acest drum să fie practicabil este pietruirea.

Topul drumurilor ruşinii

Investiţii uitate în comună

Comuna Părău este printre puţinele din Ţara Făgăraşului care are toate utilităţile. Satele Părău şi Grid beneficiază de reţele de apă potabilă, canalizare şi de gaz metan, iar satele Veneţia de Jos şi Veneţia de Sus au gaz metan şi apă curentă.

O altă prioritate a Executivului de la Părău este intabularea drumurilor comunale care nu au fost cuprinse în patrimoniul comunei până acum.

Exit mobile version