Site icon Monitorul de Făgăraș

Dosarul lui George Scriparu admis de Tribunalul Covasna. Fostul edil al Braşovului este acuzat de DNA de şantaj

 

Tribunalul Covasna a respins  cererile şi excepţiile invocate de fostul primar al Brașovului, George Scripcaru, şi de directorul RATBV, George Mihai Cornea, în dosarul penal în care cei doi au fost trimiși în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov pentru fapte de șantaj, respectiv de complicitate la șantaj. Instanța a constatat legalitatea rechizitoriului, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei privindu-i pe cei doi inculpați, George Scripcaru și George Mihai Cornea. Totuși, există drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare. În acest dosar, fostul primar al Brașovului a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de „șantaj” – două acte materiale, iar directorul RATBV, pentru „complicitate la șantaj” – trei acte materiale.

Exit mobile version