Site icon Monitorul de Făgăraș

Ziua Internaţională a copilului. Vechimea sărbătorii. La mulţi ani tuturor copiilor!

 

​1 iunie a fost desemnată ca ”Ziua Copilului” în urmă cu 70 de ani la Moscova de către o organizație internațională de femei apropiată de mișcarea comunistă. Dar nu toate ţările au preluat această dată pentru ziua copilului, altele sărbătoresc   pe 20 noiembrie.  Cele mai vechi informații despre o ”zi a copilului” sunt însă din 1856,  în statul american Massachusetts, unde  un pastor pe nume Charles Leonard a ținut o predică specială pentru copii în luna iunie a acelui an, numind acea zi  ”Rose Day”, mai târziu a fost denumită ”Flower Sunday” și apoi ”Children’s Day”.   Pastorul Leonard era de la biserica First Universalist Church și susținea că în fiecare an de această zi ar trebui să fie ținută o slujbă cu rugăciuni în care părinții trebuiau să se angajeze că își vor crește copiii în bună tradiție creștinească. Turcia a fost prima țară care a avut o ”zi a copilului”, din anul 1920, dar  pe 23 aprilie. Părintele statului turc, Mustafa Kemal Atatürk, a confirmat oficial și justificat existența acestei zile printr-o declarație din 1929. Turcia ține pe 23 aprilie festivaluri unde invită copii din alte țări. În 1925, într-o conferință despre bunăstarea copiilor, la Geneva, a fost proclamată o Zi Internațională a Copiilor (International Children’s Day).

Fiecare ţară cu evenimentul ei

O organizație internațională creată în 1945 și apropiată de mișcarea comunistă – Federația Democratică Internațională a Femeilor – a stabilit în 1949, după o întâlnire la Moscova, că 1 iunie va fi începând cu anul 1950 ”ziua internațională pentru protecția copilului”. Prin urmare,  din 1950 în statele comuniste din Europa de Est și Centrală se ține Ziua Copilului pe 1 iunie, iar la Adunarea Generală a Națiunilor Unite, în 1954 a fost proclamată Ziua Mondială a Copilului, diferită de ziua Internațională a copilului declarată în blocul estic. Pe 20 noiembrie 1959 era adoptată Declarația ONU privind Drepturile Copilului și 20 noiembrie era Ziua Mondială a Copiilor.

Când este sărbătorită Ziua Copilului în lume

1 iunie în România  

Ziua Copilului este nelucrătoare din 2017 în România, iar pe vremea comunismului această zi era aniversată printr-o serbare care se ținea la grădiniță sau la școală, iar dacă pica duminica se țineau concursuri (spre exemplu desene cu creta pe asfalt) sau se organizau excursii. Se țineau spectacole ”cultural – sportive” prin care copiii mulțumeau partidului și ”iubitului conducător” prin ”vers, cântec și joc”.  La aceste serbări participau ”pionierii” și ”șoimii patriei”. Organizația Pionierilor a fost creată în 1949 și cuprindea copiii între 8 și 14 ani, iar în 1989 număra peste 2,5 milioane de membri. Șoimii Patriei a fost o organizație de masă creată în 1976 ce cuprindea copiii cu vârste între 4 și 7 ani. Numărul de membri era de aproape 1,5 milioane la finalul anilor ’80. Organizația a fost creată de către PCR din dorința de a manipula și educa în spiritul comunist copiii de vârste fragede.

 

Exit mobile version