Un tânăr de 23 ani din municipiul Făgăraș a fost identificat pe poliţişti ca fiind autorul distrugerii ghivecelor cu flori de pe strada Teiului, de pe pervazul unei societăţi comerciale. Faptele au fost săvârşite în dimineaţa de 6 iunie 2021. Ca urmare a probatoriului administrat în cauză, autorul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. Oamenii legii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “distrugerea”. Polițiștii au stabilit faptul că tânărul este cercetat în alte două cauze penale pentru săvârșirea altor două fapte de distrugere.

