Site icon Monitorul de Făgăraș

Conferinţă de presă la PNL Braşov: ,,La Primăria Făgăraş nu se poate vorbi de transparenţă”. Nici la Primăria Săcele nu e mai bine

 

Reprezentanţii PNL Braşov critică  primăriile de la  Făgăraş şi Săcele de lipsa transparenţei decizionale, având în vedere că multe cereri de informaţii au rămas fără răspuns.  Într-o conferinţă de presă organizată joi, 16 septembrie a.c.,la sediul PNL Braşov,  Lucian Cupu, consilier local  la Făgăraş, a prezentat neajunsurile  din administraţia publică a Făgăraşului aducând critici Executivului.

Consilierul local  a mai spus că răspunsul nu a venit nici în urma adresei transmise în luna august. „La Primăria Făgăraş nu se poate vorbi de transparenţă. Dacă unui consilier local nu i se oferă răspunsul în termen legal, ce să mai vorbim de cetăţeni”, a continuat Lucian Cupu. Tot despre transparenţă a vorbit  în aceeaşi  conferinţă de presă şi preşedintele PNL Săcele, consilierul judeţean Ciprian Sterpu. Acesta a menţionat că a depus mai multe ceri de informaţii la Primăria Săcele, dar a primit răspunsuri evazive. 

De cealaltă parte, primarul municipiului Săcele, Virgil Popa, a declarat că primele cereri au fost depuse de Sterpu în calitate de consilier judeţean. „Ulterior, el a revenit şi a depus cererile în calitate de cetăţean”, a precizat primarul, care a menţionat şi faptul că respectivele solicitări sunt în lucru şi că vor primi răspunsurile în termen legal.

Exit mobile version