Site icon Monitorul de Făgăraș

46 tineri cu dizabilităţi vor fi plasaţi la Victoria în locuinţe protejate şi într-un centru de zi

 

La Victoria va funcţiona un centru de zi şi patru locuinţe protejate pentru tinerii cu dizablităţi. Investiţia aparţine Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov şi este finanţată  în cadrul  Programul de InteresNațional „Înființarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre respiro/centre de criză și locuințe protejate în vederea dezinstituționalizării persoanelor cu dizabilități din comunitate“.  Cele patru locuințe protejate  vor funcţiona în 4 imobile achiziţionate de DGASC Braşov  la Victoria, până în prezent fiind cumpărate două dintre ele. Un număr de 16 tineri cu dizabilităţi care părăsesc sistemul de protecţie vor fi găzduiţi în aceste  locuine protejate,  în vreme ce centrul de zi se va adresa unui număr de minim 30 de tineri/adulți cu dizabilități, atât instituționalizați, cât și din comunitate. Într-unul din imobilele achiziţionate se va înfiinţa  serviciul social „Locuința Maxim Protejată Sf. Nicolae Victoria”, aprobarea de funcţionare  aparţinând CJ Braşov.   Proiectul „Dezvoltarea serviciilor sociale pentru tinerii cu dizabilități care părăsesc sistemul de protecție specială a copilului la nivelul județului Brașov“  este finanţat de Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități, valoarea proiectului fiind de de 2.485.599 lei, din care valoarea cheltuielilor nerambursabile este de 2.237.039 lei, iar contribuția proprie a DGASPC Braşov este de 248.560 de lei.

Centrele vor avea angajaţi  instruiţi care vor deservi locuințele protejate, dar şi  persoane de specialitate şi administrative,  coordonator, administrator, referent contabil, șofer, etc

Exit mobile version