Site icon Monitorul de Făgăraș

Termen prelungit cu un an pentru montarea de repartitoare de energie în  apartamente

Obligativitatea montării repartitoarelor în apartamente pentru individualizarea consumurilor de energie a fost amânată cuun an. Aşa a decis prin vot Camera Deputailor în şedinţa de luni, 6  decembrie a.c. Modificarea mai trebuie promulgată de președinte pentru a putea fi aplicată. S-au înregistrat 264 voturi „pentru”, 25 „împotrivă” şi 4 abţineri. Astfel, în imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea sistemelor de măsurare până la 31 decembrie 2022 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit.

Legea inițială prevedea că aceste repartitoare trebuiau montate până la 31 decembrie 2021.

Exit mobile version