Prins în capcana propriilor fantezii Ceauşescu refuza să recunoască noua realitate: căderea comunismului în Sud-Estul Europei. Noile schimbări din jurul României l-au luat pe nepregătite dar el a rămas ancorat undeva la sfîrşitul anilor ’60 cînd s-a bucurat de o largă simpatie după ce a criticat public intrarea trupelor Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia. Pentru a-şi menţine poziţiile în aparatul de stat lingăii din jurul său îl dezinformau permanent astfel încît Ceauşescu nu era pus la curent cu pulsul societăţii civile. Ceauşescu se baza pe iubirea poporului chiar şi atunci cînd i-a refuzat lui Gorbaciov propunerea liberalizării sociale şi politice în cadrul discuţiilor de la ultima întrevedere. Pentru el a fost un şoc cînd a dat piept cu realitatea crudă: românii îl urau în acel moment chiar dacă l-au regretat mai tîrziu din cauza nesfîrşitei tranziţii şi a clasei politice mizerabile care s-a pus în fruntea ţării după decembrie 1989. Pe fondul unei nemulţumiri populare, serviciile secrete ruse şi occidentale ajutate de omul agreat de Moscova, au pregătit cu meticulozitate şi regizat aşa-zisa revoluţie din decembrie 1989 care n-a fost altceva decît o lovitură de stat.
A început la Timişoara
,,Printre criticii stăruitori ai amestecului Partidului Comunist în treburile Bisericii Reformate Maghiare din Transilvania se număra şi Istvan Tokes, vicar episcopal al acestei biserici, şi fiul său Lazslo, un pastor, care fusese iniţial numit într-o parohie din oraşul transilvănean Dej. Lazslo fusese colaborator al publicaţiei clandestine în limba maghiară ,,Ellenpontok“ editată la Oradea în anii 1981-1982, iar printre articolele sale s-a numărat şi unul referitor la încălcarea drepturilor omului în România, ceea ce a dus la hărţuirea sa de către securitate. El şi cu prietenii săi au fost urmăriţi şi, în cele din urmă, din ordinul episcopului Nagy, Tokes a fost scos de la parohia sa din Dej şi numit în satul Sânpetru de Câmpie, la vreo 40 de kilometri depărtare de Cluj. Tokes a refuzat să se prezinte şi s-a dus în schimb la Cluj, unde a locuit în casa părintească, neavînd de lucru timp de doi ani. A folosit o parte din timp, lansîndu-se în 1985 într-o campanie de scrisori adresate conaţionalilor din Transilvania pentru a strînge date în legătură cu condiţiile de învăţămînt în limba maghiară. Situaţia sa grea a fost adusă la cunoştinţa Comitetului pentru Relaţii Externe al Senatulu S.U.A. şi, drept urmare, episcopul Papp a primit în 1986 instrucţiuni din partea autorităţilor să-l numească pe Tokes capelan la Timişoara, un oraş cu o populaţie mixtă, română, maghiară şi germană. Pe măsură ce programul de sistematizare a satelor căpăta avînt, Tokes şi-a folosit predicile pentru a încuraja rezistenţa faţă de aceasta. A făcut apel la solidaritatea dintre maghiari şi români, care sufereau deopotrivă din cauza regimului şi nu a pledat în mod special pentru satele cu populaţie preponderent maghiară. În vara anului 1988, a vorbit cu reprezentanţii din toate cele 13 vicariate ale Bisericii Reformate apelînd la aceştia să organizeze rezistenţa faţă de propunerile de distrugere a satelor. La întrunirea propriului său vicariat, desfăşurată în luna septembrie, la Arad, a vorbit împreună cu alţi pastori maghiari în sprijinul unei declaraţii care să denunţe propgramul de sistematizare. Această declaraţie a fost trimisă episcopului Papp şi, în răstimp de 24 de ore, toţi semnatarii acesteia au fost vizitaţi de ofiţeri de securitate şi interogaţi în legătură cu adunarea. De dosarul lui Tokes s-a ocupat şeful Securităţii timişorene, colonelul Traian Sima, care a autorizat vizita unor anonimi în locuinţa parohială a lui Tokes, unde urmau să-i adreseze insulte şi ameninţări. Organizarea unei manifestări culturale cu sprijinul Bisericii catolice din Timişoara, la 31 octombrie, a fost urmată de ameninţări cu expulzarea proferate împotriva studenţilor care participaseră la acea adunare. Episcopul Papp i-a trimis lui Tokes o scrisoare prin care interzicea toate activităţile tineretului din dioceza Oradea, în care era inclusă şi Timişoara. De neclintit, Tokes a hotărît să organizeze altă festivitate în primăvara anului 1989, la Biserica Ortodoxă, avînd aprobarea mitropolitului acesteia. La 31 martie, la instigarea Departamentului Cultelor şi a Securităţii, episcopul Papp i-a ordonat lui Tokes să nu mai predice în Timişoara şi să se mute la Mineu, o parohie izolată din nordul Transilvaniei. Tokes a refuzat să se conformeze ordinului şi congregaţia sa şi-a exprimat sprijinul faţă de el. Episcopul a dispus procedura civilă pentru scoaterea lui Tokes din locuinţa parohială. Întrucît nu mai era considerat de către autorităţile locale drept cetăţean al oraşului, i s-a retras cartela de alimente şi i s-a tăiat curentul electric. Membrii parohiei i s-au alăturat şi i-au adus lui, soţiei sale şi copilului, alimente şi combustibil. Acţiunea lor contrasta cu aceea a colegilor lui pastori. Teama de a nu provoca supărarea episcopului Papp-70 la sută din cei 200 de pastori din dioceză nu fuseseră promovaţi şi depindeau direct Papp-la care se adăuga sentimentul că sfidarea lui Tokes era lipsită de sens, făcea ca autorii unei scrisori deschise, în care se apela la episcop să pună capăt hărţuirii lui Tokes, să nu găsească un singur pastor dispus să-şi adauge semnătura“ ( Denis Deletant, Istoria României )
Ajutor din Ungaria
Presa ungară era însă alături de Tokes iar autorităţile de acolo s-au arătat disponibile să-i facă publică situaţia. Acesta se deosebea de disidenţii de origine română care nu aveau luptători pregătiţi în acest sens aşteptînd momentul favorabil să le preia cauza. Tokes rămînea un ghimpe în coasta regimului din România. Soţia lui Tokes declara după căderea lui Ceauşescu: ,,Publicitatea internaţională i-a ţinut deoparte. Dacă ar fi fost un simplu anonim l-ar fi ucis, mai devreme sau mai tîrziu“ La 24 iulie 1989 Lazslo Tokes acordă un interviu televiziunii maghiare în cadrul căruia afirma că planul de sistematizare urmăreşte să distrugă cultura maghiară din transilvania. La 6 august Tokes este reţinut de securitate, iar la 25 august episcopul Papp îl scoate din rîndul clerului.
Izbucnirea revoltei
Autorităţile din Timişoara pregăteau scoaterea lui Tokes din apartamentul său după ce familia sa a fost supusă unor presiuni fizice şi morale. Evacuarea era fixată pentru data de 15 decembrie 1989 dar susţinătorii lui Tokes au făcut un cordon viu în jurul casei unde locuia pastorul. Deşi Tokes a ieşit pe fereastră şi i-a sfătuit pe protestatari să plece aceştia au rrefuzat. În jurul orei 19.00 mulţimea a umplut străzile din jurul bisericii, printre participanţi numărîndu-se numeroşi studenţi de la Politehnică români şi maghiari care şi-au dat mîna formînd un lanţ viu în jurul bisericii cîntînd imnuri. După circa o jumătate de oră s-au auzit primele acorduri ale imnului ,,Deşteaptă-te Române!“ Protestul maghiar se transformase astfel într-o revoltă a tuturor românilor. Imediat după imn au început să curgă şi lozincile: ,,Jos Ceauşescu“, ,,Jos regimul“. Mulţimea a început să se îndepărteze de biserică şi să treacă podul spre centrul oraşului şi sediul partidului. S-a aruncat cu pietre în geamuri înainte să apară întăririle Miliţiei care au reuşit să-i împingă pe demonstranţi înapoi spre biserica lui Tokes. Au fost folosite tunurile cu apă dar mulţimea furioasă le-a distrus şi le-a aruncat în rîul bega. Oamenii furioşi au început să vandalizeze magazinele, unii chiar au intrat într-o librărie şi au ars cărţile cu Ceauşescu. În dimineaţa de 17 decembrie securitatea reuşeşte să pună mîna pe Tokes care este dus la Mineu şi interogat. La 22 decembrie securiştii care trebuiau să-l însoţească pe Tokes la Zalău n-au mai apărut. Au venit în schimb nişte maşini de teren ale armatei şi li s-a dat ordin miliţienilor postaţi în faţa casei să plece. Tokes s-a prezentat la sediul Securităţii din Zalău unde i s-a spus că este liber să plece. Revolta a cuprins apoi toată ţara.
Cronologia ,,Revoluţiei” din Decembrie 1989
- 16 decembrie – Izbucnesc manifestările antidictatoriale şi anticomuniste la Timişoara. Intervenţia forţelor de ordine se soldează cu zeci de morţi şi răniţi.
- 17 decembrie – Şedinţă a CPEx al CC al PCR cu privire la evenimentele din Timişoara.
- 18 – 20 decembrie – Vizita oficială de prietenie în Republica Islamică Iran a lui Nicolae Ceauşescu (fără Elena). Cu prilejul vizitei este semnat Programul pe termen lung pentru dezvoltarea cooperării economice, comerciale şi tehnici dintre cele două ţări.
- 19 decembrie – La Timişoara se declanşează greva generală şi se cere demisia lui Nicolae Ceauşescu. Generalul Ştefan Guşă, şef al Marelui Stat Major, raportează la Bucureşti că în stradă nu se află huligani, ci muncitori de la toate întreprinderile timişorene. El ordonă trupelor să intre în cazărmi.
- 20 decembrie – Timişoara devine primul oraş liber de comunism. Se constituie Frontul Democratic Român, formaţiune politică antitotalitară. Seara, Nicolae Ceauşescu revine în ţară. El se adresează populaţiei, prin intermediul Televiziunii, în legătură cu evenimentele de la Timişoara, declarând că acestea sînt opera unor huligani şi nu au nimic comun cu clasa muncitoare.
- 21 decembrie – Decret prezidenţial de instituire a stării de necesitate în judeţul Timiş. Mitingul din Capitală, convocat de Nicolae Ceauşescu este întrerupt de grupurile de protestatari, care se regrupează în faţa Hotelului Intercontinental, a Ambasadei SUA şi în Piaţa Romană. În cursul nopţii se trage în demonstranţi şi se degajează terenul cu ajutorul blindatelor. Declaraţia şi Programul în 11 puncte al Frontului Democrat Român de la Timişoara, a fost citit din balconul Operei începând cu dimineaţa zilei de 21 decembrie 1989.
- 21-22 decembrie – Au loc confruntări armate şi demonstraţii populare împotriva regimului comunist la Arad, Sibiu, Braşov, Cluj-Napoca. Soldate cu numeroase victime.
- 22 decembrie – În jurul orei 12:08, Nicolae şi Elena Ceauşescu fug din sediul CC al PCR cu ajutorul unui elicopter. După o scurtă escală la Snagov cei doi sînt lăsaţi în zona Titu şi preluaţi de miliţie. În jurul orei 18:00 cuplul Ceauşescu este luat şi depus într-o unitate militară din Târgovişte. Se desfăşoară prima şedinţă a Comitetului Frontului Salvării Naţionale, compus din vechi comunişti şi disidenţi, prezidată de Ion Iliescu. Au loc lupte de stradă în principalele oraşe din România.
- Pe 24 decembrie în România este proclamată Victoria Revoluţiei.
- Pe 25 decembrie, în urma unui proces al Tribunalului Militar Excepţional organizat de CFSN, Nicolae şi Elena Ceauşescu sînt condamnaţi la moarte prin împuşcare. Sentinţa este executată în aceeaşi zi în jurul orei 15:00. Cadavrele cuplului Ceauşescu dispar şi apar abia în după-amiaza de 30 decembrie cînd sînt înmormântate în mare secret la Cimitirul Ghencea din Bucureşti.Victimele din 1989
La Timişoara:
- În perioada 16 – 21 decembrie: 73 morţi şi 296 răniţi
- După 22 decembrie: 20 morţi şi 77 răniţi
La Bucureşti: - Pînă în 22 decembrie s-au înregistrat 49 morţi şi 599 răniţi
- După 22 decembrie s-au înregistrat 515 morţi şi 1162 răniţi
– La Cluj s-au înregistrat până în 22 decembrie 29 morţi şi 58 răniţi.
– La Constanţa s-au înregistrat 32 morţi şi 116 răniţi.
– La Sibiu s-au înregistrat 61 de morţi şi peste 100 de răniţi.
– La Hunedoara şase persoane au fost ucise şi alte 19 rănite.