Site icon Monitorul de Făgăraș

Melania Ardelean: ,,Trebuie să se  treacă la tarif de salubritate şi  să se renunţe la taxă”. Salco vrea să scape de sechestru, dar Primăria Făgăraş, tot datoare

 

De când tariful de salubritate practicat la Făgăraş a fost transformat în taxă locală, au început problemele  la Salco Serv SA, dar s-au golit şi buzunarele făgărăşenilor. Astfel, firma Salco Serv SA a devenit captivă la Primăria Făgăraş, care deşi încasează respectiva taxă plăteşte serviciile de salubritate când are chef şi interes. Afirmaţia nu este întâmplătoare ci se justifică prin datoria pe care Primăria Făgăraş a acumulat-o la Salco Serv. La nivelul lunii noiembrie 2021, Primăria Făgăraş avea de achitat  în contul societăţii de salubritate nu mai puţin de 3.884.325,93 lei. Restanţele se regăseau, conform unei situaţii prezentate de consiliul de administraţie al societăţii, în perioada  mai 2017-noiembrie 2021, în valoare totală de 4.796.926,23 lei, timp în care  Primăria Făgăraş a găsit de cuviinţă să plătească  doar suma de 912.600,30 lei, nici 19%,  deşi a încasat banii de la populaţie pentru salubritate. Aşa se face că Salco s-a trezit cu conturile blocate de ANAF şi patrimoniul sub sechestru. Deşi a fost agreată o eşalonare a datoriilor de către ANAF, societatea n-a reuşit nici să respecte graficul acesteia. Fosta directoare,  Maria Suciachi, aterizată în funcţie pe criterii ştiute doar de conducerea primăriei, s-a văzut depăşită de situaţie şi după câteva luni în funcţie a părăsit societatea.   Veniturile Salco Serv SA provin din tariful de salubritate pe care-l încasează direct de la agenţii economici (firme, instituţii publice),  taxa de salubritate pe care o încasază ca intermediar de la Primăria Făgăraş şi servicii de măturat stradal  prestate tot Primăriei Făgăraş.

Sechestru şi conturi blocate

La nivelul lunii noiembrie 2021, patrimoniul Salco Serv SA  era  pus sub sechestru de ANAF pentru  datoriile neplătite la bugetul de stat în sumă de 1.770.757 lei, (TVA, CAS angajat, contribuţie asiguratorie, impozite pe venituri salarii, sănătate angajat, vărsăminte persoane cu handicap, penalităţi), peste 350.000 euro.  La data de 25 octombrie 2021, ANAF a pus sechestru   pe bunurile mobile şi imobile ale societăţii  şi a blocat toate conturile societăţii. Salco avea de plătit şi furnizori printre care depozitul Fin-Eco cu  866.000 lei, datorie înregistrată la 1 noiembrie 2021 şi care venea din luna martie.  Toate aceste datorii puteau fi achitate  dacă Primăria Făgăraş îşi plătea restanţele faţă de Salco  de 3.884.325,93 lei, respectiv 776.865 euro.

Resuscitarea firmei de salubritate

În atare situaţie, la conducerea Salco Serv SA a fost desemnată ec. Melania Ardelean ca director general de către consiliul de administraţie coordonat de Ciprian Ţeţiu. O situaţie financiară prezentată de directorul Melania Ardelean la data de 4 ianuarie 2021 arată o resuscitare a societăţii în sensul creşterii încasărilor şi implicit o reducere a  datoriilor.

S-au plătit salarii şi o parte din datoria la ANAF

Conform situaţiei prezentate de directoarea Melania Ardelean, la data de 4 ianuarie 2021, Primăria Făgăraş a plătit la Salco Serv SA suma  de 2.562.085,67 lei. Din această sumă societatea a distribuit suma de 868.618,30 lei la ANAF, iar cu  645.009,43 lei s-au plătit salariile angajaţilor. Societatea are 100 de angajaţi.   A fost redusă şi datoria faţă de depozitul Fin-Eco cu 851.229, 58 lei, iar suma de 91.940,70 lei a fost folosită pentru a plăti facturile pentru combustibil, la Rompetrol.

Primăria, tot restantă

La aceeaşi dată, 4 ianuarie 2022, conform situaţiei prezentate de directoarea Melania Ardelean, Primăria Făgăraş mai are de plătit la Salco suma de 2.789.503,27 lei. Datoria înseamnă:

Tarif, nu taxă

Consiliul de administraţie al falimentarei Salco Serv SA, societatea de salubritate din Făgăraş, s-a întrunit la data de 13 decembrie 2021 când s-a decis  ca tariful de colectare a gunoiului să fie majorat cu 70 de bani.   Decizia şefilor de la Salco urmează să fie analizată şi în CL Făgăraş, unicul acţionar al societăţii.  Prin urmare, făgărăşenii vor plăti  16,7 lei/persoană/lună. Directorul societăţii spune că majorarea se explică prin creşterea preţurilor din ultima vreme inclusiv a taxei de depozitare în rampa de la Săcele unde este transportat gunoiul colectat din Făgăraş. Dacă majorarea se va aproba în CL Făgăraş, noul tarif se va aplica începând cu 1 febrarie 2022.

Dezbatere publică

Vineri, 14 ianuarie 2022 este programată o dezbaere publică având ca obiect salubritatea. ,,Dezbaterea publică este organizată de cei de la Pimăria Făgăraş, Saco Serv a primit doar o adresă. Voi participa la această dezbatere” a mai spus Ardelean. Dezbaterea publică n-a fost anunţată nici pe site-ul Primăriei Făgăraş şi nici pe site-ul Salco Serv SA.   (Lucia BAKI)

Exit mobile version