Site icon Monitorul de Făgăraș

Spaţiul de depozitare al Salco Serv de pe platforma chimică din Făgăraş  a rămas fără autorizaţie

Punctul de lucru al SC Salco Serv SA  de pe platforma chimică din Făgăraş a rămas fără autorizaţie de funcţionare. Agenţia pentru Protecţia Mediului Braşov nu va mai prelungi autorizaţia de funcţionare pe motiv că terenul din acea zonă este contaminat.  Prin urmare societatea de salubritate nu va mai putea folosi platforma din incinta fostului combinat chimic.

Reamintim că această platformă a fost în centrul unui imens scandal anul trecut când Octavian Berceanu, șeful Gărzii Naționale de Mediu de atunci, și președintele de atunci al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului,  George Gârbacea,  au ajuns pe platforma chimică unde  Salco Serv SA depozita în voie gunoaiele menajere colectate de la abonaţii săi.  Era într-o sâmbătă,  22 mai 2021, în jurul orei 16.00.  Oficialii de la Mediu au fost şocaţi să descopere munţii de gunoaie pe care Salco Serv SA i-a format prin depozitarea ilegală pe platforma chimică. Urmare a acestei situaţii, Salco serv a fost amendată de ispectorii de Mediu.

Exit mobile version