Site icon Monitorul de Făgăraș

Foto. Doi turişti suprinşi de avalanşă în Munţii Făgăraşului, în zona Vf. Negoiu. Tinerii au fost salvaţi de salvamontişti

 

Doi turiști au fost surprinși joi seară de o avalanșă în zona Vf. Negoiu, la o altitudine de circa 2.300 de metri, în Munţii Făgăraşului. Salvamontiștii au fost nevoiți să intervină pe timpul nopții, iar, din păcate, misiunea de intervenție cu elicopterul SMURD, dotat cu troliu, nu putea fi realizată în condiții de siguranță. Acesta putea pune în pericol întreaga echipă aflată la bord. Prin urmare, o echipă de salvatori montani din cadrul Salvamont Sibiu a plecat pe jos spre turiști.  Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a luat legătura cu unul dintre cei doi turiști. Acesta i-a asigurat că echipa de salvatori montani este pe drum și vor ajunge la ei în cel mai scurt timp, fiind pregătiți pentru a le acorda primul ajutor, apoi să-i transporte într-o zonă sigură.

Persoana care a suferit leziuni traumatice la nivelul membrelor inferioare a fost transportată la spital pentru acordarea de asistență medicală și îngrijiri. Cealaltă persoană este în acest moment evaluată medical”, informează autoritățile.

 Tânăra care a suferit leziuni a fost internată la spital

Turiştii erau din Iaşi,  o femeie în vârstă de 26 de ani și iubitul ei de 33 de ani. Femeia a fost preluată de pe Valea Porumbacului de un echipaj SMURD și transportat la spital.

Traseele turistice superioare cabanelor de pe versantul nordic al Munților Făgărașului sunt declarate închise, din cauza riscului de avalanșă.

Exit mobile version