Site icon Monitorul de Făgăraș

 Foto. Echipamente de înaltă performanţă la Spitalul de Copii Braşov.  Aparatul de tomografie computerizată a costat 1.418.480 lei

 

Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, a făcut miercuri, 19 ianuarie 2022,   o vizită la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii pentru a vedea spaţiul renovat al laboratorului de radiologie şi imagistică în cadrul căruia a fost montat un aparat de tomografie computerizată, primul echipament de acest tip intrat în posesia instituţiei medicale.  Încăperile laboratorului au fost reparate şi pregătite pentru punerea în funcţiune a CT-ului pe care instituţia medicală l-a achiziţionat anul trecut, cu fonduri asigurate din bugetul Consiliului Judeţean Braşov.   Aparatul de tomografie computerizată a costat 1.418.480 lei şi a fost livrat în noiembrie 2021. Tot prin intermediul alocărilor din bugetul judeţean, începând cu luna septembrie 2021 s-au executat reparaţii şi igienizări ale spațiilor laboratorului, care au totalizat 1.579.926 lei. Acestea au inclus în primul rând amenajarea încăperilor alocate CT-ului, dar s-au efectuat şi lucrări de igienizare, tencuieli şi zugrăveli, a fost montată pardoseala Tarkett, au fost instalate o uşă batantă de plumb şi un geam cu ramă de plumb, a fost proiectată şi realizată modificarea reţelei electrice, astfel încât aceasta să fie adaptată puterii electrice a CT-ului. Totodată, au fost achiziţionate şi montate console suspendate pentru anestezie, dotate cu 4 prize electrice, 2 surse de oxigen medical şi 2 surse de aer medical, precum şi un aparat de ventilaţie mecanică. De asemenea, au fost cumpărate şi montate bandouri şi geamuri termopan, a fost reînnoită pardoseala, a fost reconfigurat traseul instalaţiilor de încălzire şi a fost refăcută reţeaua de distribuţie a fluidelor medicale.

Echipamente medicale la UPU de 352.000 lei

Potrivit informaţiilor furnizate de echipa managerială a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Braşov, în vederea punerii în funcţiune a computerului tomograf au fost procurate inclusiv echipamentele medicale complementare: un aparat de anestezie de înaltă performanţă cu monitorizare (care a costat 142.800 lei), un monitor de funcţii vitale hemodinamic (în valoare de 47.120 lei), un monitor de funcţii vitale hemodinamic de transport (18.410 lei), un ventilator portabil (84.490 lei), un injectomat (8.090 lei), un infuzomat (7.850 lei), un pat de spital (33.710 lei) şi un pat de spital cu 2 motoare (9.520 lei). Aceste achiziţii care s-au ridicat la suma totală de 351.990 lei au putut fi realizate tot cu fonduri asigurate de Consiliul Judeţean Braşov în anul 2021.

 

Alte trei spitale au primit CT-uri anul trecut

De menţionat este faptul că pe lângă CT-ul intrat în posesia Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Braşov, în anul 2021, din fondurile bugetului judeţean sau din fonduri europene au mai fost achiziţionate echipamente de tomografie computerizată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie şi Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie.

 

Exit mobile version