Site icon Monitorul de Făgăraș

Dosare penale pe bandă pentru alcool la volan. Conducătorii auto sunt din Făgăraș, Copăcel, Voila, Apața

monitorfg

 

Polițiștii au depistat în traffic, la data de 30 ianuarie a.c., ora 8.00,  un bărbat, în vârstă de 35 ani, care conducea un autovehicul pe raza municipiului Făgăraș,   în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. La  testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,42 mg/l alcool pur.  Acesta  a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.Pe numele bărbatului s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Exit mobile version