Site icon Monitorul de Făgăraș

Romsilva nu vede jaful din păduri, dar aniversează cu fast 30 de ani de activitate

 

Regia Nationala a Padurilor  Romsilva a sărbătorit, în ziua de 15 decembrie 2021, 30 de ani de la înfiinţare, printr-un eveniment  organizat la Covasna. Atunci a fost lansată monografia ,,Romsilva-30 de ani”, s-au oferit distincţii şi s-au ţinut discursuri. Sărbătoarea a început însă cu o săptămână înainte când, la sediul central al regiei, a fost inaugurată galeria cu portretele tuturor directorilor generali de la înfiinţare, în anul 1991, până la zi.  ,,La evenimentul festiv au participat George Mierlita şi Ionut Sorin Banciu, secretari de stat în Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tamas Sandor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Adrian Dănut Apostu, preşedintele Consiliului de Administratie al Romsilva, Teodor Tigan, directorul general al Romsilva, conducerea Agenţiei ,,Moldsilva” din Republica Moldova, conducerea executivă a Romsilva, directori ai direcţiilor silvice şi ai parcurilor naţionale şi naturale din administrarea Regiei, foşti directori generali ai Romsilva, precum şi reprezentanţi ai mediului academic şi numeroşi specialişti în silvicultură” a transmis într-un comunicat Biroul de presă Romsilva. Regia Nationala a Padurilor Romsilva administrează 3,13 milioane hectare paduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. Romsilva administrează 22 de parcuri naţionale şi 12 herghelii de stat.

Păduri golite de copaci

Dacă punem faţă în faţă sărbătoarea pompoasă pigmentată cu realizările conducerilor Romsilva timp de trei decenii  cu reportajele  difuzate şi imaginile  cu pădurile golite de copaci, vedem două lumi paralele.

 

 

 

 

Exit mobile version