Site icon Monitorul de Făgăraș

Marţi – şedinţă CSAT; măsurile pentru gestionarea unui eventual flux de migranţi – pe ordinea de zi

FOTO: Agerpres

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat pentru marţi, 1 martie, şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), care va avea loc la Palatul Cotroceni, a informat Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, pe ordinea de zi a şedinţei CSAT, care este programată la ora 12,00, sunt incluse subiecte referitoare la: evoluţiile privind situaţia de securitate euroatlantică în contextul agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi implicaţiile pentru România şi măsurile pentru gestionarea integrată a unui eventual flux masiv de refugiaţi/persoane strămutate pe teritoriul naţional, în contextul securitar internaţional.

Administraţia Prezidenţială precizează că în cadrul şedinţei CSAT vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale. O şedinţă a CSAT a avut loc şi joi, având ca temă implicaţiile asupra securităţii euroatlantice în contextul agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. La finalul şedinţei de joi, şeful statului a afirmat că România nu va fi atrasă în conflictul militar din Ucraina iar românii nu trebuie să se teamă pentru siguranţa lor.

Exit mobile version