Site icon Monitorul de Făgăraș

Haos și circ: Bugetul Făgărașului, dominat de interese. De ce nu s-a votat bugetul local.   ,,Făgăraşul  nu se conduce în mod despotic!”

 

 

În ședința CL Făgăraș în care trebuia să fie analizat bugetul municipiului, nu a existat o dezbatere normală și decentă  pe măsura importanței subiectului, respectiv veniturile și cheltuielile banilor publici ai făgărășenilor. Ședința a fost dominată de haos și atacuri la persoană spre indignarea cetățenilor (ședința a fost transmisă online). Proiectul de buget a fost întocmit de primar și aparatul său din primărie, iar, conform legii, consilierii locali puteau aduce amendamente care să transforme ideea edilului despre cheltuirea banilor publici în ton cu doleanțele făgărășenilor. Amintim aici faptul că aleșii locali USR au realizat o consultare publică pentru bugetul local 2022. Numai că legea este interpretată la Primăria Făgăraș după interes. Au fost cel puțin 2 ore de atacuri la persoană în loc de o analiză punct cu punct a capitolelor din bugetul local. ,,Nu i-am trimis la conducerea orașului să facă circ“ spun făgărășenii.

 Circ  plătit din banii publici

Aleșii locali au format două tabere, una dominată de primar și alta formată din 9 consilieri locali, în prezent CL Făgăraș având doar 17 membri în loc de 19. Urmărind ședința, lesne s-a putut vedea că tabăra primarului, ,,o mașină de vot“, nu accepta decât forma bugetului dată de inițiator. Iar când consilierii din cealaltă parte au cerut să se ia în seamă și să fie votate amendamente, s-a declanșat scandalul. Un circ ieftin și nedemn de o funcție publică încredințată prin vot de cetățenii care trebuie să beneficieze de un buget echilibrat, bine argumentat și eficient cheltuit în intereseul comunității și nu al unor grupuri de persoane. Consilierul local PSD, Marius Ludu, consilierul local PNL, Lucian Cupu, consilierul local PSD, Corina Polmolea, consilierul local USR-PLUS, Cristina Paicu, consilierul local FDGR, Iohannis Klein, au fost cei care au avut un cuvânt de spus și au insistat să   fie votate amendamentele la buget. Cu articolele de lege în mână și adresa Ministerului privind legalitatea amendamentelor aduse de consilieri la proiectul de buget al inițiatorului, au reușit să determine inițiatorul să aplice legea, deși președintele de ședință este cel care conduce plenul. Numai că acesta, (Știrbu) era cu un ochi la documente și cu altul la primar.   Primarul a jignit fără să clipească, a adăugat acestor porniri și râsul sarcastic, gest ce demonstrează o lipsă totală de respect față de forul deliberativ al orașului și față de persoanele în cauză. La propunerile consilierul local Marius Ludu și la luările de cuvânt ale acestuia, se auzeau hohotele isterice ale edilului. (înregistrarea video). Cupu a fost asociat cu Rasputin într-o ieșire necontrolată a edilului. Ședința a debutat cu prezentarea făcută de primar a proiectelor de investiții, o listă lungă care, în mare parte a ei, începe cu forma ,,vom face, vom avea…“. Amendamentele consilierilor locali au fost supuse la vot într-un târziu, dar mașina de vot a primarului a intrat în funcțiune și respectivele propuneri au picat. Una dintre ele se referea la subvenționarea taxei de salubritate cu 3 lei/persoană pentru toți făgărășenii, propunere a consilierului local Cupu Lucian.  Corina Polmolea a explicat, în cunoștință de cauză, fiind economist, invocând Legea 273, art. 14, alin 6, că ,,banii (bugetul)  nu pot fi distribuiți până nu se plătește datoria la Salco, sunt arierate, facturi certe, exigibile“. Chiar și așa, s-a trecut la vot pe capitole. Dacă bugetul a fost votat la partea de venituri, la capitolul cheltuieli, a fost respins, ceea ce înseamnă că bugetul nu a fost adoptat. Nu mai este necesar să amintim cum a continuat ședința de plen. Un singur exemplu ar fi edificator. La constituirea comisiei de circulație în care unul dintre membri era consilierul local Marius Ludu, primarul a spus răspicat: ,,Pe tine vreau să te schimb“ (pe Marius Ludu). Și a fost schimbat cu Valentin Clonț, care este una din verigile mașinii de vot.  Acest rezultat al votului a dus la atacuri dure la adresa consilierilor locali care n-au votat bugetul de o altă ,,mașinărie“ formată din persoanele care au interese pe lângă Executiv.

Senatorul Marius Toanchină: ,, Făgăraşul  nu se conduce în mod despotic!”

,,De la începutul acestui mandat, septembrie 2020, Legislativul și Executivul sunt într-un scandal continuu. De obicei contradicțiile duc la progres, dar la Făgăraș   contradicțiile duc doar la haos și circ. Pentru a i se face voia, primarul a ajuns să ceară excluderea din Legislativ a 10 consilieri locali, o găselniță, ilegală de altfel, prin care putea să-și asigure o majoritate la vot. L-a atacat și pe secretarul general al Municipiului atunci când acesta i-a că inițiativele lui nu respectă legea, luându-i mare parte din atribuțiile avute. S-a implicat ,,subteran“ și la alegerea viceprimarului, iar Știrbu, cel desemnat  de ,,mașina de vot“, i se supune total, așa cum s-a văzut în plenul de săptămâna trecută“.  Despre aceste metode de a conduce urbea, a vorbit și senatorul Marius Toanchină într-o conferință de presă organizată în septembrie 2021. Ce acuzații a făcut senatorul Toanchină:

Senatorul Marius Toanchină: ,,Nu consilierii sunt de vină că nu vă votează, argumentat, toate mofturile, dle primar!

Senatorul Marius Toanchină a luat atitudine și față de  atacurile primarului Făgărașului la adresa mai multor consilieri locali în timpul plenului CL Făgăraș desfășurat joi, 3 martie a.c., când s-a votat bugetul municipiului.

,, Nu consilierii sunt de vină că nu vă votează, argumentat, toate mofturile, dle primar! Nu Corina Polmolea e vinovată (nu trebuie să o stigmatizați public), ci interesele voastre materiale, ale trioului Sucaciu-Dunca-Sivucă (Suciu Iosif)  sunt cele care determină consilierii să aibă o altă poziție  față de “proiectele” dvs! Nu-l mai trimiteți pe Sivucă, via Dunca, să o convingă pe Corina Polmolea să voteze ,,la ordin”! Nu-l mai amenințati pe Cristian Ludu cu excluderea din partid (prin ,,piticii de grădină” Sivucă și Dunca), dacă nu votează ,,pe linia partidului, decisă în trei: Sucaciu-Dunca-Sivucă”! Cristian Ludu, din nefericire pentru dvs și membrii Camorei făgărășene, înțelege foarte bine ,,intențiile” care va animă și scopul real al investițiilor!“ a scris senatorul Marius Toanchină într-un comunicat.

 

PNL votează Bugetul, cu condiția adoptării a 3 amendamente  

Consiliul Local a respins în ședința de joi amendamentele propuse de PNL la proiectul Bugetului Făgărașului. Reprezentanții PNL susțin că în ședința următoare vor vota Bugetul dacă aceste amendamente vor fi adoptate.

1.Suplimentarea cheltuielilor cu datoria către Salco de 2,4 milioane:

  1. Subvenționarea taxei de salubritate cu 3 lei/pers. din totalul taxei propuse pe 2022.
  2. Folosirea cu discernământ a împrumutului bancar pentru Ocolitoare, așa cum s-a promis în momentul contractării“ comunică PNL Făgăraș“.

 USR-Plus:  ,,Eșecul adoptării bugetului local este al primarului“

 

,,Primarul   încearcă să arunce vina pe consilierii locali USR PLUS pentru eșecul privind adoptarea proiectului de buget local. În realitate, motivul pentru care nu avem încă adoptat bugetul local este propria sa atitudine, manifestată prin lipsa dialogului și cooperării cu consilierii locali, lipsa interesului față de propunerile și soluțiile venite din partea acestora. Consiliul local nu este un instrument aflat la dispoziția primarului, care să îi voteze fără drept de apel propunerile. Consilierii locali USR PLUS reprezintă cetățenii și interesul acestora, nu pe cel al primarului. Consiliul local este legislativul municipiului și are o legitimitate importantă, deci consilierii au dreptul să facă propuneri și amendamente, au dreptul să fie ascultați – chiar și de către primar. Încă de la începutul mandatului, consilierii locali USR PLUS au încercat să deschidă calea cooperarii și dialogului cu primarul, cu scopul de a face împreună proiecte pentru comunitatea făgărășană, dar s-au lovit de o atitudine obtuză și autocrată. Într-un Făgăraș lăsat pradă subdezvoltării de toți primarii (inclusiv actualul) și de toate partidele vechi, USR PLUS a demonstrat în multe randuri că promovează o schimbare majoră de atitudine, încurajând dialogul, dezbaterea și găsirea de soluții ÎMPREUNĂ – pentru ca orașul nostru să aibă, în sfârșit, o șansă. În ceea ce privește bugetul local, la începutul acestui an, consilierii USR PLUS au inițiat o consultare a cetățenilor cu scopul identificării problemelor și nevoilor acestora, a propunerilor privind proiectele și investițiile care consideră că trebuie incluse in buget. Din răspunsurile primite, au rezultat zece propuneri pe care consilierii USR PLUS le-au depus sub formă de contestație la proiectul de buget în data de 27.01.2022, în termenul prevăzut de lege.   Conform Legii finanțelor publice 273/2006, art. 39, alin (4), contestația trebuia supusă la vot în consiliul local: „în 5 zile de la expirarea termenului de depunere a contestațiilor prevăzut la alin. (3), proiectul bugetului local, însoțit de raportul ordonatorului principal de credite și de contestațiile depuse de locuitori, este supus aprobării autorităților deliberative, de către ordonatorii principali de credite.” Domnul primar a ales să ignore aceste 10 propuneri venite din partea cetățenilor, încălcând astfel legea. La insistențele consilierilor locali, contestația a fost totuși supusă la vot  și a fost respinsă.  Consilierii USR PLUS sunt deschiși la dialog și vor vota bugetul în ședința următoare în condițiile în care propunerile făcute de aceștia vor fi adoptate. Menționăm că propunerile pe care le vor face vizează dezvoltarea Făgărașului și nu sunt prinse nici în bugetul propus de primar, nici în actualele proiecte cu finanțare europeană.

  1. Crearea de locuri de joacă pentru copiii din cartierele Galați și Combinat
  2. Amenajarea trotuarului de pe Șoseaua Combinatului – acea porțiune unde nu există trotuar reprezintă un adevărat pericol pentru pietoni.
  3. Montarea de indicatoare de avertizare pentru copii la trecerile de pietoni din preajma instituțiilor de învățământ și a locurilor de joacă
  4. Sistem de supraveghere extins în cartierele Făgărașului
  5. Refacerea covorului asfaltic de pe strada Câmpului Vechi
  6. Împrejmuirea scuarului din apropierea magazinului Corso
  7. Așternerea de pietriș concasat pe străzile de pământ din cartierul Galați, Strada Salcâmului, Strada Parcului – zona CFR  
  8. Execuție canalizare pe Strada Parcului – zona CFR
  9. Montare stâlpi de aproximativ 1 metru înălțime, în preajma trecerilor de pietoni, având ca scop blocarea parcării mașinilor lângă acestea
  10. Eficientizarea iluminatului public în interiorul cartierelor din municipiul Făgăraș“ comunică USR-PLUS Făgăraș.

 

 

Exit mobile version