Site icon Monitorul de Făgăraș

Fraudă cu subvențiile APIA. Dosare penale în instanță, iar averea inculpaților, sub sechestru. Cine sunt inculpații

 

În mai toate comunele făgărăşene sunt disputate păşunile comunale, dar numai în unele dintre ele au intrat procurorii DNA pentru cercetări, soldate apoi cu dosare penale trimise în instanță. Totul a început după 2007 când s-a dat liber la subvenţiile agricole, iar ,,băieţii deştepţi” au început  o goană nebună după banii europeni alocaţi prin aceste subvenţii pentru păşunile comunale aflate în administrarea primăriilor şi care se întind pe mii de hectare de teren în fiecare comună.  Sunt 15 ani de când se încasează aceste subvenţii, dar milioanele de euro n-au ajuns, în cele mai multe cazuri,  în conturile  UAT-urilor ci  pe mâna unor grupuri de oameni care le-au utilizat în scopuri particulare. Dosare pe rol sunt înregistrate la Hârseni, Veneția, Felmer, Ucea, dar cel mai răsunător caz, ce poate fi catalogat ca fiind mafiot, s-a înregistrat în comuna Jibert. Aici, sub autoritatea şi controlul primarului, Marian Pîtea, şi al juristei din primărie, Adriana Şerban, s-a înfiinţat, în 2007, Asociaţia Crescătorilor de Taurine Jibert care a folosit păşunea comunală din comuna Jibert după bunul plac. S-au încheiat  pe bandă rulantă contracte de administrare, de concesiune şi acte adiţionale între   Consiliului Local Jibert şi Asociaţia Crescătorilor de Taurine pentru miile de hectare de păşune comunală. Au fost aduşi cu arcanul membri în asociaţie, ajungându-se la 336 membri, iar cei care au putut desluși afacerea și au divulgat dedesupturile acesteia  au fost excluşi din asociaţie. La  Asociaţia Crescătorilor de Taurine Jibert lucrurile s-au petrecut cu încălcarea gravă a legislaţiei în vigoare, un adevărat jaf al fondurilor încasate de la APIA, câte un million de euro anual.

Plângeri penale, fără rezultate concrete timp de 12 ani

Dacă iniţial (2007)  CL Jibert da în administrare 3.547 ha de păşune comunală,  la data de 19 august 2010 se semnează contractul de concesiune nr. 1853 între Primăria Jibert reprezentată de primar Pitea Marian şi Asociaţia Crescătorilor de Taurine Jibert reprezentată de preşedinte Şerban Adriana, fosta jurist a primăriei, pentru   8.547,78 hectare  de pajişte    pentru o perioadă de 49 de ani în schimbul unei redevenţe de 6,55 lei /ha/an. ACT Jibert a încasat subvenţii de la APIA, în perioada 2007-2014, folosindu-se de pășunea comunală, în valoare totală de 21,9 milioane  de lei, sume ce au fost gestionate la discreţie de către conducerea ACT JIbert controlată de fostul primar şi de fosta juristă a Primăriei Jibert.   Mulţi membrii ai ACT Jibert nici nu ştiau că în numele lor şi folosindu-se de animalele lor din bătătură conducerea ACT Jibert a încasat aceste sume  de bani de la APIA, dar banii n-au ajuns în buzunarele lor aşa cum impun prevederile legale, ci doar  câte 70-100 euro pentru un hectar şi asta numai după ce afacerea a fost mirosită de câţiva localnici, în 2010. Localnicii Bărbătei Viorel George din Dacia, Stănică Neculai din Văleni şi Stănică Radu din Văleni au sesizat DNA Brașov despre neregulile de la ACT Jibert, dar s-au îndreptat și împotriva preşedintei ACT Jibert, jurist la primărie, Şerban Adriana Ana, şi al lui Pîtea Marian, primar al comunei Jibert la data faptelor. Astfel că din 2010 procurorii DNA au demarat cercetările penale. Şi Curtea de Conturi a sesizat neregulile în privinţa contractelor care girau păşunea comunală şi s-a adresat procurorilor.

Dosarul penal,  redeschis în 2021

A fost nevoie de 12 ani pentru a se stopa jaful de la Jibert! Dosarul penal deschis în cazul ACT Jibert a avut, în decembrie 2021, o soluție dată de judecătorii Tribunalului Brașov. ,,Admite cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA – Serviciul Teritorial Braşov, formulată în dosarul 14/P/2011. În baza art. 335 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia ordonanţei din data de 06.12.2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA – Serviciul Teritorial Braşov şi confirmă redeschiderea urmăririi penale în dosarul de urmărire penală 14/P/2011. Hotarâre cameră consiliu  143/2021  23.12.2021”. Numai că învinuiții  au contestat hotărârea, însă fără succes.

Infracțiuni de corupție

În ultimele 2 zile din 2021 pe rolul Tribunalului Braşov s-au mai înregistrat două dosare în care sunt chemaţi la bară Şerban Adriana, Pîtea Marian, Asociaţia Crescătorilor de Taurine Jibert.

 La 7 aprilie 2022, instanța s-a pronunțat în aceste dosare 

,,Respinge cererile şi excepţiile formulate de către inculpaţii Şerban Adriana Ana, Pîtea Marian și Asociația Crescătorilor de Taurine Jibert   având ca obiect constatarea nelegalităţii sesizării instanţei, neregularitatea actului de sesizare, a administrării unor probe, a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, a încălcării dreptului la apărare şi cererea de restituire a cauzei la DNA…  constată că Tribunalul Braşov este competent să soluţioneze prezenta cauză şi că a fost legal învestit cu rechizitoriul nr. 50/P/2010 emis la data de 29.12.2021 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie-ST Braşov …   constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală“ se arată în hotărârea instanței pronunţată în camera de consiliu la  7.04.2022.  Judecătorii au dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii:

Averile inculpaților rămân sub sechestru

A fost înregistrat la Tribunalul Brașov, la data de 18 martie 2022, dosarul nr. 5090/62/2021/a1.1  pentru măsurile asiguratorii. Magistrații au decis, în ședința din 7 aprilie 2022:

DNA a trimis în instanță două persoane pentru fraudarea subvențiilor APIA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Brașov, au trimis în judecată două persoane pentru fraudarea subvențiilor APIA. Cele două persoane fizice, conform procurorilor DNA, sunt acuzate pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, comisă în forma autoratului și a participației improprii. Procurorii au dispus astfel sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordurile de recunoaștere a vinovăției a doi inculpați, persoane fizice. În acordurile de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: ,,În cursul anului 2016, cei doi inculpați (unul în nume propriu celălalt în numele soției sale) ar fi depus la  A.P.I.A.  mai multe documente în care erau consemnate date false în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică, pentru suprafețe de teren pe care nu le dețineau în realitate. Prin aceste demersuri, inculpații ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 61.230 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă. În prezența apărătorilor aleși, inculpații au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora“ comunică DNA.Dosarele de urmărire penală privindu-i pe inculpați împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Brașov.

Pedepsele sunt: 

Exit mobile version