Site icon Monitorul de Făgăraș

Adrian Șuteică, antrenorul făgărășan, a fost eliberat din arest și va fi cercetat sub control judiciar. El este acuzat de „coruperea sexuală a minorilor, în formă continuată” 

Foto: facebook

Adrian Șuteică, aAntrenorul făgărășan, în vârstă de 39 de ani, care fusese arestat preventiv   pentru „coruperea sexuală a minorilor, în formă continuată”  a fost eliberat din arest și va fi cercetat, în continuare, sub control judiciar. Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov a decis, astăzi, 27 mai 2022, să fie schimbată măsura   arestării preventive cu măsura controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile.

Ce spuneau polițiștii

„Polițiștii brașoveni s-au sesizat din oficiu și au probat activitatea infracțională a unui bărbat, în vârstă de 39 ani, care, în perioada ianuarie – mai 2022, în calitate antrenor sportiv, ar fi comis, în repetate rânduri, mai multe acte de natură sexuală asupra unei cursante. Faptele ar fi avut loc atât pe raza județului Brașov, în municipiul Făgăraș și în localitatea Sâmbăta de Sus, cât și pe raza municipiului – să Slatina, județul Olt  și ar fi constat în atingeri în zone intime și săruturi”, a informat  purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Decizia instanței

În Dosarul nr. 2663/226/2022 înregistrat la Tribunalul  pentru Minori și Familie Brașov, decizia a fost dată la  27 mai 2022, ora estimata: 13:45
 Solutia pe scurt: În baza art.204 C.pr.pen. raportat la art.203 al.5 C.pr.pen., cu aplicarea art.4251 al.7 pct.2 lit.a C.pr.pen., admite contestaţia formulată de inculpatul contestator Şuteică Adrian , împotriva încheierii de şedinţă nr. 8 din 24 mai 2022 a judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Făgăraş, pronunţată în dosarul nr. 2663/226/2022, pe care o desfiinţează în parte şi soluţionând : În baza art.227 al.1 C.pr.pen., respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraş privind luarea măsurii arestării preventive a inculpatului Şuteică Adrian. În baza art.227 al.2 raportat la art.202 al.4 lit.b şi art.211, art.215-2151 C.pr.pen., ia faţă de inculpatul Şuteică Adrian, măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 zile, începând cu data de azi, 27 mai 2022, şi până la data de 25 iulie 2022, inclusiv. În baza art.215 al.1 C.pr.pen., stabileşte respectarea de către inculpat, pe durata controlului judiciar, a următoarelor obligaţii:

 

Exit mobile version