Site icon Monitorul de Făgăraș

Foto. Comemorarea eroilor din Țara Făgărașului. IPS Laurențiu a participat la evenimentul de la Viștea de Jos

 

De sărbătoarea Înălțării Domnului, în fiecare localitate din Țara Făgărașului s-au organizat   slujbe religioase pentru pomenirea eroilor. Preoții din parohii, reprezentanții primăriilor, elevii și dascălii lor au participat alături de localnici la evenimentele desfășurate la monumentele ridicate în cinstea eroilor care și-au dat viața pentru neamul românesc.

Manifestare la monumentul eroilor din Făgăraș

La Făgraș au fost depuse coroane de flori la cimitirul eroilor, s-a oficiat parastas și s-au rostit alocuțiuni. Au participat localnici, oficialități,  senatorii de Țara Făgărașului Marius Toanchină și Irineu Darău, rerezentanții Armatei, consilierii locali și veteranii de război. Cu toții au adus un omagiu eroilor Făgărașului.

La monumental eroilor din Victoria

La monumentul eroilor din Victoria amplasat în cimitir au fost comemorați eroii ale căror morminte au rămas necunoscute. S-au depus coroane de flori și s-a oficiat un parastas. Au participat autoritățile locale, elevi, profesori, localnici.

Eroii din Rucăr

În fața monumentului din satul Rucăr, preotul paroh Silviu Goga a pomenit numele tuturor eroilor satului din Primul și al Doilea Război Mondial și din Rezistența Anticomunistă,  după care s-a cântat  ,,Veșnică pomenire“. Au participat sătenii care au depus flori la baza monumentului. Astfel de parastasuri au fost oficiate la Felmer, Ucea, Lisa, Ileni, Mândra, Beclean, Calbor, Șinca, Părău, Vad, Șercaia, Rupea, Viștea, etc.

Sărbătoare la Viștea de Jos

Comunitatea din Viștea de Jos l-a întâmpinat pe IPS Laurențiu, care a binecuvântat biserica satului care are hramul ,,Înălțarea Domnului“. După sfânta Liturghie oficiată de IPS Laurențiu și un sobor de preoți, a fost sfințit monumentul eroilor care a fost recent renovat.

 

 

 

Exit mobile version