Site icon Monitorul de Făgăraș

Foto. ,,Curățăm România“, acțiune organizată pe DN73, Predeal-Râșnov. Peste 1000 saci de deșeuri au fost strânși

 

Aproximativ 100 de persoane, multe angajate ale instituțiilor publice din Brașov au participat miercuri, 22 iunie, la o amplă acțiune de ecologizare în zona împădurită de pe marginea sectorului de drum Predeal – Râșnov al DN 73A. Acțiunea ,,Curățăm România“ a fost inițiată de  Prefectura Brașov, la care s-au raliat mai mute instituții publice din județ. În câteva ore au fost strânși peste 1.000 de saci de deșeuri, numai în prima oră recolta fiind de aproximativ 400 de saci. Au fost adunate din pădure deșeuri de plastic, cauciucuri, dar și electrocasnice și resturi de mobilier. Potrivit prefectului județului Brașov, Cătălin Văsii, scopul acestei acțiuni n a fost numai acela de a strânge gunoaiele, ci și de a trage un semnal de alarmă privind problema deșeurilor depozitate ilegal.

Pe lângă angajații prefecturii, la acțiune au mai participat reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ,,ISO MEDIU“ Brașov,  ai Gărzii Forestiere Brașov, Comisariatului Județean Brașov al Gărzii Naționale de Mediu,  Agenției pentru Protecția Mediului Brașov, Direcției Silvice Brașov, Serviciului Teritorial Brașov al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, Primăriei orașului Predeal, Primăriei orașului Râșnov, Ocolului Silvic Brașov RA, Ocolului Silvic al Orașului Râșnov RA, Poliției Râșnov și ai Poliției Predeal.

Exit mobile version