Site icon Monitorul de Făgăraș

Ziua Drapelului Național. Drapelul, stema și imnul sunt simboluri naționale ale României

Duminică, 26 iunie, este marcată în România Ziua Drapelului Naţional, proclamată prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Potrivit acestei reglementări, Ziua Drapelului Naţional va fi marcată de către autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative   şi prin ceremonii militare specifice.

Drapelul naţional este unul din cele trei simboluri naţionale ale României, parte a identităţii naţionale, alături de Stema naţională şi Imnul naţional.

Drapelul României este tricolor: roşu vermillon, galben crom şi albastru cobalt, plasate vertical, albastrul fiind aşezat la lance, galben la mijloc şi roşu în exterior.

Conform legii, drapelul României are formă dreptunghiulară, laţimea lui fiind egală cu 2/3 din lungimea acestuia, iar dimensiunile fîşiilor culorilor sunt egale. Drapelul României se arborează în mod permanent pe edificiile şi în sediile autorităţilor şi instituţiilor publice, la sediul partidelor politice, al sindicatelor, al instituţiilor de învăţământ şi cultură, la punctele pentru trecerea frontierei, precum şi la aeroporturile cu trafic internaţional şi ca pavilion pentru navele de orice fel şi alte ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc. Drapelul României se arboreaza temporar cu prilejul zilei naţionale a României şi al altor sărbători naţionale, cu ocazia festivităţilor şi ceremoniilor oficiale cu caracter local, naţional şi internaţional, cu prilejul vizitelor oficiale întreprinse în România de şefi de stat şi de guvern, sau de alte înalte personalităţi politice, sau în cazul unor ceremonii militare, competiţii sportive, ori în timpul campaniilor electorale. Tododată, drapelul României în bernă se arborează în zilele de doliu naţional, stabilite de Guvern.

Exit mobile version