Site icon Monitorul de Făgăraș

Ping pong cu dosarul ,,Nadăș“. Încă un termen la Judecătoria Brașov. ,,Vom duce lupta până la capăt“ spun nădășenii

 

De 5 ani, nădășenii bat drumul Brașovului unde instanțele de judecată au rolul de a decide soarta satului lor, care a fost retrocedat unei familii. Dosarul ,,Nadăș“ bate recordul în privința soluționării, de 15 ani înregistrându-se doar amânări, iar când sătenii se așteptau la o soluție finală s-a trecut la revizuiri. La Judecătoria Brașov   a  ajuns pentru a doua oară dosarul ,,Nadăș“, de această dată  pentru ,,rejudecare“. Ca de obicei, sătenii s-au prezentat și la ultimul termen, joi, 30 iunie a.c., dar magistrații au amânat din nou cauza până la 13 octombrie 2022.

De la judecătorie la tribunal și invers

După ce instanţele civile au înlăturat  hotărârile penale,  contrar oricăror norme, având în vedere că  potrivit legii, hotărârile penale  sunt obligatorii pentru instanţele civile, a urmat un alt şir de procese. Nădăşenii au formulat cereri de intervenţie  în interesul celor două comisii de fond funciar, Comisia Județeană Arad și Comisia locală Tăuț,  care au promovat cereri de revizuire a sentinţei de retrocedare 657/2007. Cererile au fost strămutate la Judecătoria Braşov,  Dosar nr. 1265/246/2017, iar după 3 ani,  în 2020, s-a pronunțat sentința   civilă nr. 733/2020,   prin care a fost respinsă cererea de revizuire. Asta în condițiile în care    soluţiile penale au desfiinţat actul  fals care a stat drept temei al retrocedării.  La sfatul avocatei Vasilica Coroiu de la Baroul București, cele 2 comisii și nădășenii n-au renunțat și au formulat recurs împotriva sentinţei civile 733/2020 pe care au considerat-o nedreaptă. S-au unit din nou nădășenii pentru a-și apăra satul, un bun exemplu pentru mulți români. Cererile de intervenţie accesorie au fost formulate de: Rad Nicolae, Rad Niţa, Biriş Iovu, Ladari Maria, Ladari Nicolae, Bîşca Mihai, Băşca Mihai, Coste Adrian, Bota Vichente, Drilă Iovu-Ioan, Drila Ioan Florin, Hetco Teodor, Ladaru Dumitra, Drila Marioara, Dirla Popovici, Hurezean Maria, Gligor Eudochia, Hurezean Brînduşă, Hurezan Ana, Horga Petrica, Manciu Maria, Bîşca Doru Ionel, Bîşcă Marius Ioan, Duma Ana, Paşcălău Eva, Manciu-Duma Teodora Brînduşa, Hurezean Augustina, Necşa Marioara, Pleş Ioan, Mateş Alin, Stan Marioara Elena, Mateş Mircea-Ioan, Ruja Beniamin-Enel, Biriş Raveca, Bârda Giurgie, Miculiţa Dorin-Ioan, Tivadar Pavel, Puşcaş Maria, Vilciuk Gheorghe, Stan Teodor-Ioan, Duma Todor, Popa Iovu, Manciu Alin-Andrei, Moţ Marioara, Vasonan Dorin, Vasonan Teodor, Drila Ioan-Adrian, Hurezean Ana, Horga Raveca, Marecsek Iosif, Marecsek Ioana-Florica, Pleş Eugenia-Ioana, Popa Iena, Horga Teodor, Biriş Andrei, Biriş Brînduşa, Stan Raveca, Stan Ioan, Stepan Teodor, Lula Adelin-Ioan, Moţ Floare, Pui Ionel, Pui Mariana-Vasilica. S-a judecat recursul  la Tribunalul Brașov, care a casat în parte Sentinţa civilă    nr.733/07.02.2020 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul nr. 1265/246/2017 la care au fost conexate și Dosarele nr. 1284/246/2017 şi nr. 1283/246/2017.  Completul format din 3 judecători a  emis decizia civilă nr. 113/12.11. 2020, prin care  s-au admis recursurile, hotărârea dată de Judecătoria Braşov fiind casată, iar cauza  a fost trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă, la Judecătoria Brașov.

,,Vom duce lupta până la capăt“

Nădăşenii au crezut că după 15 ani de umilinţă, de drumuri, la instanţele din Ineu, Arad, Bucureşti, Olt, Făgăraş, Braşov, Balş  își găsesc dreptatea la Braşov. Dar  soţii Colţeu, cei care își doresc proprietatea asupra satului Nadăș, folosesc orice modalitate pentru a câștiga acest drept în fața sătenilor.

Conform avocatei Vasilica Coroiu, familia Colțeu, cea care vrea satul,  ,,a depus la dosar mii de pagini, aceleași documente care existau déjà, este o practică a acestor oameni“. ,,Noi ne vrem satul, terenuri, pădure, cimitir, care ne-a fost furat de acești oameni. Este satul nostru  nu al lor. Vom duce lupta până la capăt“ spune Nicolae Rad din Nadăș.

Precedent periculos

Prin sentia civilă 657/2007, pronunţată  de Judecătoria Ineu de  judecătoarea Luciu Mariana, în Dosarul nr. 457/2006, s-a retrocedat soţilor Colţeu Viorica şi Colţeu Mihai Alexandru 8647 ha însemnând  întreaga suprafaţă a satului Nadăş, comuna Tauţ din Judeţeul  Arad.

S-a creat astfel un precedent periculos, ca, tot prin hotărâre jdecătorească, să poată fi retrocedate comune, oraşe şi chiar judeţe sau regiuni ale României.

 

Exit mobile version