Site icon Monitorul de Făgăraș

 Metoda ,,Accidentul“ revine. Infractorii își aleg victimele din rândul vârstnicilor, folosind telefonia fixă

 

Cunoscuta metodă ”ACCIDENTUL”, utilizată de infractori pentru a înșela cetățenii, face victime în continuare printre persoanele vârstnice, atât din mediul urban, cât și din mediul rural. Mecanismul de producere al acestor fapte este același, însă scenariile prezentate victimelor și valoarea prejudiciilor depind de disponibilitatea victimelor de a oferi informații autorilor infracțiunilor în legătură cu membrii familiei, respectiv de sumele de bani economisite și păstrate în casă.

Cum funcționează înșelăciunea

Infractorii apelează numere din rețeaua de telefonie fixă, deoarece utilizatorii acesteia sunt cu preponderență persoane de vârsta a treia și profită de vulnerabilitatea victimelor, exploatându-le statutul familial de părinte/soț/bunic, empatia dar și gradul scăzut de relaționare socială. Victimele sunt contactate întâmplător, iar infractorii, de cele mai multe ori, nu dețin informații despre victim.   Folosesc un discurs-legendă adaptat pe parcursul convorbirii în funcție de disponibilitatea pe care o arată victima și de datele pe care aceasta le furnizează. Conversația debutează cu o știre șocantă despre un membru de familie al victimei care este prezentat ca fiind implicat într-un accident rutier, fie în calitate de făptuitor, fie în calitate de victimă, iar consecințele acestui accident sunt foarte grave, ele putând fi de natură medicală sau legală. În această înscenare autorul poate juca mai multe roluri, schimbându-și tonul vocii sau folosind tehnologii speciale de distorsionare a vocii, dându-se drept ruda victimei, polițist, medic, avocat. Uneori, în scenariu sunt implicați mai mulți infractori, fiecare vorbind cu victima pe rând și interpretând alt rol, iar pentru credibilitate în fundalul conversației se pot auzi diverse sunete, de exemplu sirene, plânsete etc. În cadrul discuției sunt prezentate consecințele grave ale accidentului (exemplu: s-a soldat cu moartea victimei, persoana accidentată este un copil, o femeie însărcinată, victima trebuie transportată de urgență cu elicopterul la un spital în strainătate etc.).

Infractorul își controlează victima

Infractorul încearcă să controleze toate posibilitățile victimei de a comunica telefonic. În acest sens i se cere victimei să nu întrerupă conversația, iar dacă deține și un telefon mobil, aceasta va fi sunată și pe acel număr. Astfel, victima este pusă în imposibilitatea de a comunica cu alte persoane sau de a verifica informațiile primite. În timp ce comunică cu victima, infractorul ține legătura și cu un complice, căruia îi furnizează toate datele pe care le primește și pe care îl dirijează la adresa acesteia pentru a ridica suma de bani. De regulă, după acest moment acțiunea infracțională se încheie, dar au existat și cazuri în care victimele au arătat o disponibilitate de care infractorii au profitat și le-au cerut bani în repetate rânduri.

Cum trebuie să procedaţi într-o astfel de situație:   

 

 

 

Exit mobile version