Site icon Monitorul de Făgăraș

Șase competiții de ciclism dedicate copiilor la Turul României, una se va organiza la Făgăraș  

 

Turul României, care se desfășoară în erioada 6-11 septembrie 2022, organizează șase competiții de ciclism dedicate copiilor, în orașele prin care trece plutonul profesionist. Organizatorii Turului României, Federația Română de Ciclism și Auchan România, propun competiții pentru copii în Satu Mare, Bistrița, Târgu Mureș, Făgăraș, Cristian și București, pentru a încuraja mersul pe bicicletă – recreațional sau ca soluție de transport urban – dar și ciclismul profesionist.  La aceste competiții, organizate sub formă de circuit sau contratimp individual, pot participa copii cu vârste între doi și 14 ani, împărțiți pe categorii, după cum urmează: Copii A, născuți între 2008-2009; Copii B, născuți între 2010-2011; Copii C, născuți între 2012-2013; Copii D1, născuți între 2014-2015; Copii D2, născuți între 2016-2017 și Pișpirici, născuți între 2018-2020 (pot concura și cu triciclete sau biciclete fără pedale). Participarea este gratuită, înscrierile se fac online, pe pagini dedicate, iar programul competițiilor este următorul:

La competițiile similare organizate anul trecut la Timișoara, Deva și București au participat peste 450 de copii, din care 250 în București.

În urmă cu trei ani, frații Simon și Tobias Gânscă participau la primul concurs de ciclism din viața lor: Cursa Copiilor în cadrul Turului României la Târgoviște. De atunci, au urmat multe ore de antrenament și zeci de medalii obținute la concursurile de MTB și șosea. Dincolo de rezultate s-a născut o pasiune pentru ciclism de tipul „când voi fi mare, mă fac ciclist” și „eu voi purta tricoul cu curcubeu”. Pasiunea copiilor este încurajată de părinți, familia urmărind împreună concursurile de MTB sau Marile Tururi de șosea. Marea lor bucurie de anul acesta a fost că au putut să-l încurajeze pe cel mai titrat ciclist român al momentului, Vlad Dascălu, la etapa de cupă mondială de la Lenzerheide și pe concurenții din Turul Franței, în etapa care a urcat pe Col du Granon.

Istoria competiției

Originile Turului României datează de la începutul secolului trecut când, inspirată de Turul Franței, publicația „Revista Automobilă” a organizat, în august 1910, Circuitul Munteniei, pe ruta București-Sinaia-Târgoviște-București. Odată cu venirea Primului Război Mondial, competiția s-a oprit. În 1934, ziarul „Sportul Zilnic” a organizat prima competiție ciclistă națională – Turului României, supranumit și „Mica Buclă”, pe o distanță de 1026 de kilometri, împărțiți în 7 etape. Pentru că a fost organizată cu pauze – cea mai notabilă de 10 ani, între  1936-1946 – competiția a ajuns de-abia la ediția 55, deși au trecut 88 de ani de la lansare. Ediția a 45-a (din 2008) a fost prima ediție care a figurat în calendarul Federației Internaționale de Ciclism.  Începând cu 2019, competiția este organizată în parteneriat cu Auchan România și este co-finanțată de Ministerul Sportului, Auchan și partenerii Auchan. Ediția din acest an se va desfășura în perioada 6-11 septembrie. În cadrul competiției, sportivii vor lupta pentru tricoul galben (liderul clasamentului general), tricoul roșu (liderul în clasamentul pe puncte), tricoul verde (lider în clasamentul cățărătorilor), tricoul alb (cel mai bun tânăr sub 23 de ani) și tricoul albastru (cel mai bun român).

Exit mobile version