Site icon Monitorul de Făgăraș

Foto si Video. Alt scandal la Făgăraș. Ping pong cu chiriașii primăriei din cartierul Combinat. 11 familii au rămas pe drumuri după ce clădirea a fost distrusă de un incendiu. Chiriașii din ,,Blocul mizeriei“, somați să se mute

Monitorul de Făgăraș: Blocul mizeriei din Făgăraș

Cel mai degradat imobil  din Făgăraş este  blocul nr. 6 din cartierul Combinat. Arată ca în evul mediu şi este un adevărat focar de infecţie.  Cu greu poţi să pătrunzi în imobil din cauza mirosurilor insuportabile, a șobolanilor și a șerpilor. Nu e departe de această imagine insalubră nici blocul 12 din același cartier.  Cu toate acestea, aici locuiesc familii cu mulţi copii.  Tot familii cu mulți copii au locuit și în imobilul de pe strada Mecanicilor, nr. 1, care în luna iulie a ars, acestea rămânând sub cerul liber. Ce au în comun aceste familii sunt chiriile lunare plătite la Primăria Făgăraș. Statutul de chiriaș impune obligații atât chiriașului, dar și proprietarului. Din păcate, la Făgăraș drepturile chiriașilor nu sunt   respectate, locuințele sociale fiind repartizate după anumite interese. Așa spun chiriașii care așteaptă repartiții de locuințe sociale de ani de zile. Din 2016, aceste locuințe din fondul locativ sunt controlate de Partida Romilor. Modul în care sunt repartizate locuințele sociale de la Făgăraș este cercetat de oamenii legii în cadrul unui dosar penal întocmit în urma unor plângeri în care petiționarii aduc acuzații de șpagă și abuz în funcție.

 11 familii au rămas pe drumuri

Incendiul izbucnit în ziua de 25 iulie 2022 la imobilul de pe strada Mecanicilor nr. 1 a lăsat pe drumuri 11 familii cu copii. Nici astăzi n-au fost ajutate de Primăria Făgăraș sau de Partida Romilor.

 Chiriașii fără bani sunt aruncați în blocurile 6 și 12

Așa cum stipulează contractele acestor chiriași, imobilul ar fi avut gaz, apă, curent atunci când au fost semnate, dar în realitate clădirea nu avea utilități.

Blocul mizeriei

Blocul 6 de pe strada Plopului  era prevăzut cu camere repartizate pe paliere, iar băile erau comune. Sunt 100 de camere. Astăzi, totul este  invadat de mizerie,  camerele şi băile de la parter sunt  pline de fecale şi de gunoaie. Imobilul este  administrat, în cea mai mare parte, de Primăria Făgăraş, dar sunt și camere pe care locatarii și le-au cumpărat.

Chiria este de 40 de lei pe lună, iar întârzierile la plată sunt penalizate de primărie.

Au o lună să evacueze blocul

La începutul lunii iulie 2022, Primăria Făgăraș a trimis chiriașilor din blocul 6 adrese prin care erau informați că ,,începând cu data de 26 septembrie 2022, contractul de închiriere nu va mai fi prelungit, datorită stării avansate de degradare a imobilului și pericolul pe care îl reprezintă. Vă comunicăm că la data expirării contractului de închiriere aveți 30 de zile la dispoziție pentru eliberarea locuințelor. În caz contrar ne vom adresa instanțelor competente pentru eliberarea imobilului“. Adresa este semnată de primar, secretar Crișan Camelia, architect Boer Lilian, Tănase Elena, șef birou, referent Sin Elena.  Aceste adrese i-au revoltat pe locatari, care spun că așteaptă alte locuințe pentru a le elibera pe cele în care stau.

În acest bloc al mizeriei sunt însă și proprietari care, așa cum spun ei, nu țin cont de adresele primăriei.

Primar: ,,Avem un proiect….“

Reamintim că în octombrie 2017, Primăria Făgăraş înfiinţa Asociaţia ,,Gal pentru regenerare urbană a municipiului Făgăraş” care completa  lista lungă asociaţiilor şi fundaţiilor finanţate din bugetul local.  Se spunea atunci că  asociaţia are scopul de a creşte calitatea vieţii în teritoriul Galului, adică în Făgăraş, şi că se va  ocupa de  implementarea strategiei de dezvoltare locală pentru zonele defavorizate ale municipiului.

Vorbe frumoase de altfel, dar lipsite de conţinut, după cum arată situaţia astăzi.   Compartimentul Implementare Proiecte de Finanţare din cadrul Primăriei Făgăraş  s-a lăudat  apoi cu un proiect  european de 5 milioane de euro  menit să schimbe faţa Blocului nr. 6 din cartierul Combinat, a blocurilor din cartierul 13 Decembrie denumite ,,Italiene” şi a clădirii ,,Malotanţa”.  Se lăuda primarul că blocul 6 din cartierul Combinat  se va  reabilita în întregime, iar  blocurile ,,italiene”  şi a clădirea ,,Manotanţa” vor fi consolidate şi reabilitate. Se mai spunea că vor fi construite  150 de locuinţe sociale şi se vor înfiinţa 960 de locuri de muncă. Au trecut de atunci vreo 5 ani,  vorbele s-au dus în vânt, iar blocul 6, ,,Italienele“, Manotanța sunt mai deteriorate. Respectivul proiect  n-a fost aprobat. Mai nou, la 2 septembrie 2022, Primăria Făgăraș a plătit  100.840 lei fără TVA (20.781 euro), bani de la bugetul local, unei firme din Călărași (Wings Consulting Team SRL) să facă un studiu și un proiect pentru locuințe sociale, vreo 4 blocuri P+3, ca mai apoi să atragă fonduri prin PNRR.

 

  

 

Exit mobile version