Site icon Monitorul de Făgăraș

Opt mari semne de întrebare în jurul afacerii BMW. Ce nu au reușit să lămurească șefii Poliției Române scoși la raport de președintele Iohannis

FOTO: G4Media

Câteva mari semne de întrebare au rămas nelămurite după ce mai mulți șefi din Poliția Română au ieșit public, luni, în încercarea de a lămuri cum a ajuns instituția să semneze un acord cadru pentru achiziția de minim 300 de BMW, maxim 600 de la Automobile Bavaria, companie condusă de Michael Schmidt, prietenul președintelui Klaus Iohannis.

Șeful statului declarase anterior că prietenia sa cu omul de afaceri Michael Schmidt ”nu a contat” în ceea ce priveşte câştigarea licitaţiei desfăşurate de Poliţia Română pentru achiziţionarea de 600 de automobile BMW cu circa 98 milioane lei (majoritatea fonduri europene). ”Cred că este evident pentru toată lumea că eu personal nu am nicio treabă cu această achiziţie, dar dacă există suspiciuni atunci mă aştept la clarificări şi cam foarte repede”, a delcarat, luni, citat de Agerpres.

Ce a rămas nelămurit după explicațiile polițiștilor (opt șefi de poliție și de sindicate), la care au asistat și pus întrebări doar trei reporteri din presa națională (G4Media.ro, TVR și Euronews).

Citește articolul integral AICI

Exit mobile version