Site icon Monitorul de Făgăraș

Un TIR cu mărfuri „second hand” din Suedia, oprit la graniță. Gunoaiele urmau să ajungă în județul Brașov

 

Poliţiştii de frontieră din Satu Mare, în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Satu Mare, au oprit intrarea în ţară prin vama Petea a unui TIR încărcat cu peste 24 de tone de deşeuri provenind din Suedia. Era vorba de mobilier, jucării, geamuri şi alte produse uzate, informează reprezentanţii ITPF Sighetu Marmaţiei. Deşeurile urmau să ajungă în judeţul Braşov pe post de mărfuri „second hand”.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de deşeuri, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Gărzii de Mediu Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României întrucât nu există documente necesare importului de deşeuri. În acest caz, autorităţile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a TIR ului, bunurile transportate fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

 

Exit mobile version