Site icon Monitorul de Făgăraș

 Foto și Video. Scapă cine poate din ședința Legislativului de la Făgăraș. ,,Nesimțiți ordinari!“. Primarul PSD cu vreo 50 de ,,oșteni“ și-au arătat mușchii. Consilierii locali bătuți au ajuns la spital și la Poliție

 

,,Nesimțiți ordinari!“, ,,Rușine să vă fie!“, ,,Peste 2 ani, te dă afară, n-o să mai fi nimic!“, ,,Peste 2 ani, nu mai dă nimeni 2 bani pe tine, că n-o să mai aibă nevoie de tine!“. ,,Hooo!“

Injurii și violențe fizice, ca în evul mediu, la   ședința  de îndată a Legislativului de la  Făgăraș, convocată de primar  marți, 1 noiembrie a.c., începând cu ora 18.00, la Casa de Cultură. Primarul PSD de la Făgăraș, Sucaciu Gheorghe,  și-a dat în petic, sfidând democrația și promovând haosul și violența.   Consilierii locali Corina Polmolea, preotul Johannes Klein, Lucian Cupu și Marius Ludu au fost bătuți de oamenii atrași la ședință de primar, nici 50 de oameni.  Au scăpat de lovituri alți consilieri locali din opoziție, dar n-au scăpat de injurii. În fața ,,bătăliei“, primarul jubila, gândindu-se, probabil, la șefii lui de partid, Dunca și Rasaliu, cei care l-au lăudat și atras, nu demult,  în PSD.

Injurii ca la ușa cortului

Injuriile au curs timp îndelungat la adresa consilierilor  locali Lucian Cupu, Cristina Paicu, preotului Johaness Klein. S-au  auzit cele mai dure invective de la unii participanți. (vezi video). Când s-a ajuns la bătaie, a fost solicitată intervenția polițiștilor și jandarmilor pentru a fi salvați consilierii locali din opoziție de indivizii violenți.  Nu s-a ținut cont de nimic, ci doar de răzbunare. Cu toate acestea, deși ședința de plen a fost declarată închisă, primarul a continuat discuțiile cu persoanele violente și incitate din sală, încurajându-le prin declarațiile lui  să denigreze și să arunce cuvinte grele la adresa consilierilor locali. S-a implicat și consiliera primarului, care punând mâna pe microfon, a instigat la violență, adresând cuvinte grele președintelui de ședință, Lucian Cupu, și preotului Johannes Klein. (vezi video). Ședința a fost transmisă online, servicii plătite de la bugetul local pentru ședințele de plen. Conform legislației în vigoare, primarul, cel care a convocat ședința, avea obligația să asigure siguranța participanților și în special a consilierilor locali. Dar n-a făcut-o.

,,Vrea să votăm la comandă“

Mobilul scandalului creat de primar au fost două proiecte de hotărâre finanțate la programul ,,Bugetare participativă“. Acel program finanțat de la bugetul local prin care s-a înființat un spațiu de relaxare pentru vârstnici în buza cimitirului. Fără respect, i-a trimis pe bunicii Făgărașului să se relaxeze privind la crucile din cimitir. Acum scandalizează alte două poiecte. ,, Suntem convocați de foarte multe ori pentru aceleași proiecte deși le-am respins. Am cerut documente justificative de la primar, dar nu le-am primit. S-au cheltuit deja bani, mai mulți decât era bugetul alocat pentru fântâna arteziană de la casa de cultură și amenajarea terasei Litoral, dar nu s-a făcut nimic. Am aprobat proiectele în 2020, am votat și o prelungire, dar tot nu s-a făcut nimic. Vrea să votăm la comandă, să-și acopere ilegalitățile. Totul a degenerat“ au spus consilierii locali.

 Acțiune premeditată

Pentru a-i forța pe consilieri să voteze, primarul s-a dezlănțuit. A amplasat la fosta terasă Litoral de lângă Cetate  panouri în care a afișat fotografiile consilierilor locali și numele consilierilor locali care n-au votat proiectele cu pricina în ședințele anterioare, vreo 4 la număr. ,,Ne-a supus oprobiului public, asta a făcut primarul. Ne-a afișat numele și fotografiile. A încălcat legea cu bună știință. A incitat la ură. S-a văzut în seara de marți. Asta nu este democrație. Vrea să-și acopere ilegalitățile prin votul obținut la presiunea camarilei lui. Ne vom adresa organelor abilitate. Trebuie să stopăm astfel de acțiuni huliganice“ spun consilierii locali. La fața locului au sosit jandarmii și polițiștii. Consilierii agresați au ajuns  la spital în urma ambuscadei.

,,Faceți plângere penală!“ spun făgărășenii 

 

 

Exit mobile version