Site icon Monitorul de Făgăraș

Foto documente. Scandalul revoluționarilor de carton nu s-a încheiat.  Dosarul lui Androne, în instanță, la Inalta Curte de Casație și Justiție

 

Gheorghe Androne manipulează din nou. De data aceasta are ca subiect certificatul de revoluționar pe care l-a dobândit și care i-a fost retras prin Decret prezidențial la 1 martie 2022. Deși vrea să lase impresia că este în continuare ,,revoluționar“, deciziile instanțelor arată contrariul.

Două dosare civile

Reamintim că Preşedintele Klaus Iohannis a semnat la 1 martie 2022, decretele pentru retragerea titlurilor de ,,Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989”, ,,Erou Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989” şi de ,,Luptător cu Rol Determinant” pentru 58 de persoane. Pe lista neagră s-a aflat și Gheorghe Androne care a beneficiat de drepturile conferite de legislație în baza certificatului  362   LRM00157.  Dar Androne a contestat în instanță. Pe rolul instanțelor sunt două dosare civile. Unul deschis de Androne împotriva Secretariatului de Stat pentru Recunoașterea Neritelor Luptătoilorr împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989. Și altul tot împotriva Secretariatului de un grup de persoane lăsate  de președinte  fără certificate, respectiv  Androne Gheorghe, Tănase Armenia Tatiana, Tănase Ionel, Lungu Pantelimon, Bîrloiu Gheorghe, Șerbănescu Paul, Adetu Sorin.

Soluționarea, la Înalta Curte de Casație și Justiție

În dosarul nr. 956/62/2022 înregistrat la 24.03.2022 la Tribunalul Brașov, magistrații au declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov.

,,Tip solutie: Declină soluţionarea cauzei
Solutia pe scurt: Admite excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Braşov, invocată prin întâmpinare. Declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov. Fără cale de atac. Pronunţată azi 12.09.2022, cf.art.402 teza a doua Cod procedură civilă. Document: Hotarâre  780/2022  12.09.2022“

Dosarul a ajuns  astfel la Curtea de Apel Brașov, fiind înregistrat la data de 23 septembrie 2022. Și această instanță a declinat soluționarea cauzei prin hotărârea emisă la 31 octombrie 2022, sesizând Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul lui Androne, suspendat de instanță

Dosarul nr. 1161/62/2022 înregistrat la data de 5.04.2022 la Tribunalul Brașov, secția Contencios administrativ şi fiscal a fost suspendat până la data de 12 aprilie 2023.

Cu toate acestea, Androne publică pe rețelele de socializare un document care ar arăta că i se va înapoia certificatul de revoluționar.

 

 

 

Exit mobile version