Site icon Monitorul de Făgăraș

Comuna Recea a declanșat procedura de expropriere pentru drumul de acces la Mănăstirea Dejani

 

Drumul de acces spre Mănăstirea Dejani este în continuare subiect de dispută între proprietar și Comuna Recea. Au fost dispute în instanță, au fost evaluări și apoi   negocieri între proprietarul care a dobândit drumul în 2008, după construirea mănăstirii, și o comisie formată din consilierii locali din Legislativul Recea, dar părțile n-au  convenit asupra prețului de vânzare/cumpărare. Astfel că la data de 8 noiembrie 2022, Comuna Recea a anunțat ,,declanșarea procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică“. Anunțul a fost afișat la sediul UAT Recea. ,,Comuna Recea anunță declanșarea procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate privată, teren în suprafață de 18.165 mp intravilan în localitatea Dejani, imobile înscrise în CF…(…). Procedura de expropriere se derulează în conformitate cu prevederile Legii 255/2010 cu modificările și completările ulterioare și a Normelor metodologice de aplicare a Legii 255/2010 aprobate prin HG 53/2011, cu completărileulterioare“ se arată în anunț. Primăria Recea ar vrea ca drumul spre locașul de cult să fie denumit ,,Strada Mănăstirii“ după ce va intra în proprietatea Comunei Recea.

Ziua ,,Z“ la Dejani

Conform anunțurilor remise de Primăria Recea proprietarului și Poliției Recea, ieșirea în teren pentru măsurători este programată în ziua de 17 noiembrie 2022.

,,Accesul interzis“

Reamintim că drumul de acces spre Mănăstirea Dejani a fost închis de proprietar în preajma sărbătorii ,,Acoperământul Maicii Domnului“ de la 1 octombrie, când mănăstirea avea hramul. Ulterior a revenit asupra deciziei lăsând să folosească drumul enoriașii care voiau să participe la slujbele religioase, dar nu și pe proprietarii de terenuri din zonă. În prezent a interzis, printr-un banner, accesul doar pentru primarul și viceprimarul de la Recea.

 

Exit mobile version