Site icon Monitorul de Făgăraș

Foto. Haos în centrul Făgărașului după interzicerea circulației pe strada Republicii. HCL care îi scandalizează pe făgărășeni  

 

Circulația în centrul Făgărașului este dominată de haos. Și asta întrucât a fost interzisă circulația rutieră pe o parte a Pieței  Republicii.  Decizia de a se bloca această arteră de circulație a fost luată de Primăria Făgăraș în dimineața de 6 decembrie 2022, invocând HCL nr. 285 adoptată la data de 31 august 2022. Conform primarului, strada ar fi cuprinsă în coridorul de mobilitate  urbană, un proiect  despre care se vorbește din 2018. În cazul acestui proiect european, primul pas a fost exproprierea imobilelor din centrul urbei  care a  golit bugetul local de peste 500.000 euro în 2018, fără ca imobilele respective să fie valorificate în vreun fel, dar au atras Municipalitatea în procese în instanță. Al doilea pas, închiderea circulației rutiere pe segmentul de drum cuprins între fostul cinematograf Negoiu- restaurantul Cuptorul Lagunei și pizzerie.

Zi neagră pentru șoferi

În dimineața de 6 decembrie 2022  zona centrală a municipiului a fost blocată total până la sensul giratoriu de pe bulevardul Unirii (Restaurantul Bulevard). Nimeni nu știa ce se întâmplă, iar făgărășenii obișnuiți să-și facă traseul pe această parte a orașului erau foc și pară.

Cine a decis

HCL 285/31 august 2022 se referă la interzicerea circulației pe strada Republicii între străzile C. Popp și Mihai Viteazu ( zona dintre Cetate și Catedrală) impunându-se  sens unic pe străzile Codru Drăgușanu și Pălărierilor până la intersecția  cu strada Lacului. HCL 285 a fost votată de 9 consilieri locali prezenți la ședință din cei 17 aflați în funcție, respectiv:

Detaliile cuprinse în HCL 285 au fost stabilite, așa cum explica inițiatorul proiectului HCL, primarul municipiului, de către  Comisia de circulație, care este formată din:

Exit mobile version