Site icon Monitorul de Făgăraș

Un așezământ cu numele Părintelui Arsenie se va edifica la marginea Devei

 

O mănăstire care va purta numele părintelului Arsenie Boca se va edifica la marginea Devei de către Episcopia Devei și Hunedoarei. Lucrările au fost demarate în 2021 pe Dealul Paiului, proiectul cuprinzând pe lângă mănăstire, o școală cu clase I-XII, un azil pentru vârstnici și un spital de îngrijiri paliative. Așezământul va fi construit pe un teren de circa 11 hectare, aflat la marginea Devei și traversat de un drum local care urcă de la intrarea în municipiu, dinspre Sântuhalm (pe Drumul Național 7), și coboară apoi în satul Cristur, spre Hunedoara (pe Drumul Județean 687). Până în prezent au fost finalizate o biserică de lemn și demisolul mănăstirii.

Așezăminte închinate Părintelui Arsenie

Părintele Arsenie Boca a fost legat de zona Hunedoarei, unde se află și Mănăstirea Prislop, unde a fost înmormântat. Astăzi Mănăstirea Prislop este loc de pelerinaj pentru români. În egală măsură, zona Făgărașului era importanță pentru Părintele Arsenie, unde a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus.

La poalele Munților Făgăraș se află Izvorul Părintelui Arsenie, iar la cota 1500, pe Valea Sâmbetei, se află Chilia Părintelui Arsenie. Părintele Arsenie Boca s-a născut în satul Vața de Sus din județul Hunedoara, în 1910 și a trecut la cele veșnice la 28 noiembrie 1989, la Sinaia, la vârsta de 79 de ani. Dorința sa a fost ca trupul să-I fie înmormântat la Mănăstirea Prislop, lucru înfăptuit la 4 decembrie 1989.

 

 

 

 

 

Exit mobile version