Site icon Monitorul de Făgăraș

 Foto și Video. Cai sacrificați ilegal în abatorul  din Ucea de Jos și exportați în Italia. Cinci persoane plasate sub control judiciar pentru 60 de zile. Grup infracțional organizat

Monitorul de Făgăraș: Percheziții la abatorul de la Ucea de Jos, Carmolimp

Au descins oamenii legii la abatorul de la Ucea de Jos al firmei Carmolimp marți, 14 martie 2023, după ce au avut informația că aici se sacrifică animale ilegal. Locul a fost împânzit de polițiști, iar toți angajații din companie au fost evacuați din clădiri pentru a se desfășura perchezițiile. În urma cercetărilor efectuate de către polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigarare a Criminalității Economice, cu sprijinul altor structuri de poliție din cadrul I.P.J. Brașov și a altor județe din țară, sub delegarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, un număr de cinci persoane au fost prezentate de către polițiști procurorului de caz care a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de acestea. Ulterior s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru 60 de zile.  Persoanele sunt cercetate pentru ,,constituirea unui grup infracțional organizat, luare de mită, dare de mită, divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, deturnarea licitațiilor publice, uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, fals material în înscrisuri oficiale și infracțiuni de spălarea banilor.”

32 de percheziții

Printre persoanele cercetate se află și reprezentanții abatorului printre care și medicul veterinar  de aici. Am contactat telefonic reprezentanții abatorului, dar nu au răspuns la apeluri. Este anchetat și un cetățean italian, care prelua carnea și preparatele, și le expedia, spre vânzare, în Italia. Percheziții similare au avut loc, în aceeași zi, și la Direcția Sanitar-Veterinară Brașov. În total au fost 32 de percheziții. Oamenii legii au susținut că este vorba despre o rețea a traficanților de carne de cal, care funcționa încă din noiembrie anul trecut, iar acum ar fi fost  destructurată. Perchezițiile au avut loc în județele Brașov, Sibiu, Covasna, Dâmbovița, Prahova, Argeș, Ialomița și municipiul București, la sediul unor instituții, la sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale, respectiv la domiciliile unor funcționari publici, administratori de societăți comerciale și angajați ai acestora, unde existau informații că s-ar afla valori, obiecte, înscrisuri sau animale ce au legătură cu infracțiunile cercetate.

Abatorul unde se ucideau caii

Rețeaua ar fi funcționat, conform surselor din anchetă, încă din luna noiembrie 2022  și a atras medici veterinari, angajați ai DSV, dar și medici veterinari de liberă practică.

Carnea avizată de medicul veterinar  ajungea în Italia, la consumatori

Rolul medicului veterinar  era foarte important în rețea întrucât el era cel care, prin semnătură și ștampilă, confirma sănătatea cailor sacrificați.

Cercetările sunt în desfășurare

În urma  perchezițiilor au fost ridicate mai multe înscrisuri, sisteme informatice, sume însemnate de bani, precum și produse alcoolice accizabile, aceste probe urmând a fi administrate pe parcursul urmăririi penale, în vederea stabilirii întregii stări de fapt,  comunică IJP Brașov. Au fost puse în aplicare 11 mandate de aducere pentru persoanele bănuite, în timp ce alte persoane au fost citate pentru audieri. Cercetările sunt în curs de desfășurare.  (Lucia BAKI)

 

 

 

Exit mobile version