Site icon Monitorul de Făgăraș

Foto și VIDEO. Sărbătoare la Viștea de Sus: Festivalul de pricesne ,,Buna Vestire“, ediția a XV-a

Monitorul de Făgăraș:  Parada portului popular la festivalul ,,Buna Vestire“ de la Viștea de Sus

,,Eu cred că veşnicia s-a născut la sat./Aici orice gând e mai încet,/şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,/ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,/ci adânc în pământ undeva./Aici se vindecă setea de mântuire/şi dacă ţi-ai sângerat picioarele/te aşezi pe un podmol de lut./Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,/ca un miros sfios de iarbă tăiată,/ca o cădere de fum din streşini de paie,/ca un joc de iezi pe morminte înalte“.(Sufletul satului, de Lucian Blaga) Cum poți cuprinde frumuseţea și trăinicia satului făgărășean străjuit de munţii masivi ai Făgăraşilor şi de  cursul şerpuit al Oltului  decât citându-l pe Lucian Blaga. Viștenii de Sus au demonstrat de praznicul ,,Buna Vestire“  că satul lor este o autentică vatră de sat ardelean care şi-a păstrat peste vremi viaţa spirituală și datinile nealterate. S-a vorbit despre Viștea de Sus din vremea domniei lui Mircea cel Bătrân, iar tot de atunci oamenii locului demonstrează că satul lor are suflet şi istorie, are identitate, are valori ce trebuie păstrate prin portul popular unic, prin grai și datini. Festivalul de cântări bisericești reînvie viața comunității din Viștea de Sus în fiecare an de praznicul ,,Buna Vestire“, când se sărbătorește hramul bisericii din sat, edificiu construit în urmă cu 175 de ani.

Parada portului popular

Festivalul de cântări religioase de la Viștea de Sus a ajuns la a XV-a ediție și a fost organizat sâmbătă, 25 martie 2023 de  Biserica ortodoxă cu hramul ,,Buna Vestire”, Consiliul Local şi Primăria Viştea,  prin primarul Florin Ioani. Biserica satului a fost neîncăpătoare, sătenii îmbrăcați în port popular și invitații au participat la slujba religioasă oficiată de preotul paroh Marian Antinie. De la biserică invitații și participanții şi-au etalat frumoasele costume populare într-o paradă tradiţională organizată pe traseul de la biserică la căminul cultural. Culoare și strălucire a însemnat parada  acestui port popular păstrat peste vremi. Sunetul de toacă a însoțit alaiul prin dibăcia fraților Ștefania și Octavian Smădu din Victoria. În fața căminului cultural s-a imortalizat momentul începerii festivalului de pricesne.

Viștea de Sus, un centru spiritual pentru o zi

Sala de spectacole a căminului cultural din Viştea de Sus a fost frumos împodobită cu ţesături populare confecţionate de femeile satului, cu vechi icoane  pictate pe sticlă  şi cu ghivece flori, toate creând o atmosferă specială pentru festivalul religios. Peste 300 de participanți au ținut să fie prezenți la acest eveniment dedicat  muzicii religioase și sărbătorii ,,Buna Vestire“.  Pentru o zi, Viştea de Sus a devenit un adevărat centru spiritual. Cum era de așteptat, manifestarea a început cu rugăciunea ,,Tatăl Nostru“ spusă de protopopul de Făgăraș, pr Iulian Boac. Apoi,  a răsunat locul de cântările religioase închinate Maicii Domnului și Mântuitorului Iisus interpretate cu măiestrie de corurile bisericești prezente.

Au vorbit audienței prefectul Mihai Văsii, președintele CJ Brașov, Adrian Veștea, care au mulțumit pentru invitație, lăudând organizarea și modul în care comunitatea păstrează tradițiile.  Preotul paroh Marian Antinie a prezentat importanța sărbătorii și rolul bisericii în comunitate, aducând mulțumiri IPS Laurențiu Streza care a binecuvântat evenimentul, așa cum a făcut-o în fiecare an.

10 coruri bisericeşti la festival

Au urcat pe scena căminului cultural din Viştea de Sus corurile din: Orașul Victoria, Sâmbăta de Sus, Beclean, Gura Râului, Lisa, Șinca Nouă, Drăguș, Arpașu de Sus, Viștea de Jos și Viștea de Sus.  Conform regulamentului fiecare cor a cântat două pricesne.

   Doi primari și un deputat, membri în cor

Istoricul festivalului

Festivalul de cântări religioase ,,Buna Vestire” a fost înfiinţat în anul 2006 de către Gheorghe Tabără, primar pe atunci al comunei Viştea ca o sărbătoare a parohiei ortodoxe şi a bisericii satului Viştea de Sus care are hramul ,,Buna Vestire”.

În anul 2008 fesivalul de cîntece religioase ,,Buna Vestire” a fost  înscris la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

Biserica satului, veche de 175 de ani

 

Biserica din Viştea de Sus datează de la 1848 şi a fost construită cu strădania bărbaţilor din sat. Pe când ei s-au înrolat în războiul civil de la 1848, construcţia n-a fost întreruptă, femeile, copiii şi bătrânii înlocuindu-i la edificarea lăcaşului de cult. Biserica este din piatră la bază are formă de navă, cu altar rotund şi trei cupole. Turnul a fost zidit mai târziu până prin 1856. Era pe atunci, la zidire, preot Ioan Banciu care a notat că a ajutat cu 100 de galbeni hangiul Vasile Polmolea, viştean plecat în ţară, care a mai donat şi un clopot. Toţi sătenii au făcut donaţii în bani şi bucate, iar pr. Matei Vulcan a împrumutat parohia cu bani. La 1889 s-a făcut prima reparaţie de 280 de florini, prin grija pr. Nicolae Clonţea şi a primarului D. Popa, în 1907 s-a zugrăvit de meşterul Gh. Badee din Braşov plătit cu 190 coroane. Pictura s-a realizat între 1946-1947 de pictorii Iosif Was şi Ioan Căzilă pe când preot era Nichita Bălescu. O reparaţie generală s-a făcut în 1965, iar în 1978 s-a introdus curentul electric. Clopotul cel mare de 300 kg a fost cumpărat în 1920 de viştenii din America, iar în 1957 a fost turnat din nou. Clopotul cel mic de 80 kg a fost procurat în 1897 pentru că primul clopot donat de hangiul Polmolea a fost dat la topit de armata austro-ungară. În anii curenţi, pr. Nicolae Albăceanu a organizat numeroase lucrări de conservare. La 27 august 2006 a avut loc sfinţirea bisericii cu hramul ,,Buna Vestire” de către IPS Laurenţiu Streza. În anul 2012 a fost edificată Poarta de intrare în biserică la iniţiativa fostului primar Gheorghe Tabără şi cu donaţiile sătenilor. De o parte şi de alta a intrării, poarta ne aminteşze de eroii satului căzuţi în primul şi al doilea Război Mondial, dar şi pe localnicul decedat la Sibiu în timpul evenimentelor din Decembrie 1989. Din 2015, paroh în sat este pr. Marian Antinie.(Lucia BAKI)

 

Exit mobile version