Site icon Monitorul de Făgăraș

Din nou Ocolitoarea, dar despre exproprieri. Ce trebuie să voteze consilierii locali și în ce condiții își dau votul

 

Ocolitoarea Făgărașului apare din nou pe ordinea de zi a plenului CL Făgăraș. De data aceasta nu este vorba de  valoarea investiției, de sursele de finanțare sau de indicatorii tehnico-economici ci de exproprierea unor terenuri ce aparțin proprietarilor și care vor fi  afectate de viitoarele lucrări.  Cinci parcele de teren  vor fi afectate,  acestea afându-se pe raza UAT Făgăraș și  pe raza UAT Beclean. Proiectul HCL care se va supune dezbaterii în ședința ordinară programată pentru vineri, 7 aprilie 2023, ora 18.00, la Casa de cultură,  prevede prima înscriere în CF a respectivelor terenuri în baza lucrării cadastrale întocmită de SC Arsu Cad SRL.

Consilierul local PSD, Cristian Ludu, s-a deplasat la Primăria Beclean pentru a afla detalii despre parcelele de teren ce aparțin UAT Beclean. Ca urmare a informațiilor primite s-a adresat consilierului juridic al CL Făgăraș, Petronela Jurcovan.

Ce a cerut consilierul local Cristian Ludu  

,,Bună ziua, d-na Jurcovan!

 În urma discuțiilor cu funcționarii UAT Beclean și câțiva proprietari de  terenuri  din raza ,,Ocolitoarei”,  citind Raportul de specialitate întocmit de UAT Făgăraș, am ajuns la concluzia că nu se regăsesc la mapă anumite documente justificative. Vă rog să transmiteți factorilor de decizie din UAT Făgăraș, să ne pună la dispoziție până mâine (n.r. joi, 7 aprilie a.c) la ora 18.00, toate avizele și acordurile de principiu care lipsesc pentru a putea vota favorabil acest proiect:

  1. Documentația, avizele, studiile de fezabilitate
  2. Avizul de la Hidroelectrica prin care sunt de acord cu trecerea peste canalul de fugă.
  3. Avizul Transgaz că sunt de acord cu trecerea drumului cu mașinile de mare tonaj peste magistrală.

4.Acordul semnat cu proprietarii care au intabulate terenurile că li se vor reintabula pe banii primăriei terenurile dezmembrate. Vă mulțumesc! Consilier local, Ludu Aurel Cristian“

Exit mobile version